Dwayne Johnson începe filmările la Hercule

de Cristina Grigore în 10 Iun 2013
Vezi cum s-a antrenat actorul pentru mult-doritul rol

Dwayne Johnson a continuat zilele acesta promovarea ultimului său film, în care joacă alături de Mark Wahlberg, Pain & Gain, însă a şi continuat antrenamentul asiduu cel l-a pregătit pentru următoarea peliculă din agenda sa de lucru, Hercules.

În regia lui Brett Ratner şi cu un buget de 110 milioane de dolari, Hercules îi aduce lui Johnson şi cel mai proeminent rol al carierei sale, pe care fostul luptător şi-l dorea de multă vreme. Aşa cum menţiona chiar ieri pe contul său de Twitter, Johnson, aflat acum la Budapesta, va începe azi filmările la Hercules, dată până la care s-a antrenat riguros pentru a-l întruchipa cum se cuvine pe „primul mare supererou din istoria omenirii”, aşa cum numea el legendarul personaj într-un recent interviu acordat siteu-lui Inquirer Entertainment.

Cum dealtfel a şi exemplificat prin imaginile publicate pe paginile sale oficiale de pe Twitter şi Facebook, antrenamentul efectuat pentru Hercule a fost unul intens şi a durat mai multe luni de zile. „Nu este cazul să îţi măreşti doar volumul muşchilor. Este vorba să ai muşchi antrenaţi, de densitate mare a fibrelor. Pentru că oricine îşi poate mări volumul muscular. Este şi cazul actorilor şi a altor atleţi care pun accent pe volum, însă există o diferenţă majoră între a de mări astfel şi a avea o musculatură bine dezvoltată, bine definită. Şi asta se obţine într-un singur mod, prin maturizarea muşchilor”, declara actorul, citat de Access Holywood.com.

Hercules: The Thracian Wars este programat pentru lansare, în Statele Unite, pe 25 iulie 2014. Un proiect rival, Hercules 3D, cu lansarea în martie anul viitor, îl va avea în rol principal pe actorul din seria Twilight, Kellan Lutz.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Mark Wahlberg, Pain & Gain, Hercules 3D, Brett Ratner, Hercules: The Thracian Wars, Kellan Lutz

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 10 iunie 2013 10:11
Nu cred că poate cineva sa compare cele doua filme cu acelasi nume, nu, hehehe ??...
radurex25 pe 10 iunie 2013 11:26
the one and only Rock vs vapirelul palid? clar, votez pentru The Rock
radurex25 pe 10 iunie 2013 11:27
offtopic: mai vrea cineva sa-l vada pe Rock in rolul lui Black Panther?
Cravan pe 10 iunie 2013 15:55
eu vreu :)
Cravan pe 10 iunie 2013 15:57
Eu vreau sal vad pe The Rock in rolul lui Black Panthe :
cristi23 pe 10 iunie 2013 12:02
rolul de hercule i se potriveste la fix lui dwayne..........si macar in cazul sau...nu vor mai trebui sa retuseze la muschi prin cgi.....are de unde........
Macabru pe 10 iunie 2013 19:31
Ca actor e foarte bun, rolul ii vine la fix. Sper doar sa nu dezamageasca regizorul, prin povestea pe care-o va ecraniza, si sa nu fie un film de duzina, gen "Conan" cu Jason Momoa.
legolas05 pe 10 iunie 2013 23:54
Sa vedem care din cele 2 va iesi mai bun,deocamdata pariez pe Hercules: The Thracian Wars,dar sa vedem.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells