Durul colonel din Avatar, Stephen Lang, a fost confirmat în distribuţia Terra Nova, următorul serial SF al Fox, anunţă The Wrap.
Scenariul urmăreşte un grup de oameni din anul 2149, care, pentru a se salva de pe planeta aflată pe moarte, reuşesc să se întoarcă în timp, în era preistorică, unde au şansa de a reface viaţa pe Terra şi de a repara greşelile trecutului.
Lang va fi Frank Taylor, liderul coloniei Terra Nova, şi va juca alături de Jason O'Mara (Life on Mars), care îl va interpreta pe Jim Shannon, ajuns în colonie împreună cu familia şi care încearcă să se adapteze noului mediu de viaţă.
Terra Nova se anunţă o producţie cu greutate, cu multe efecte speciale şi un buget pe măsura şi contribuţia lui Steven Spielberg, care este unul dintre producători.
Filmările vor începe în octombrie, în Australia, iar premiera este anunţată pentru toamna anului viitor.
Părerea ta
Spune-ţi părereacred ca robert de niro ar fi super in noul rol,
mai ales ca iti va completa cariera si mai mult.
e printre cei 3 sau 4 actori care pot juca orice
rol. ar fi super interesant.