După Suleyman Magnificul, un alt serial fenomen: Trădarea, la Kanal D

de Cinemagia în 23 Iul 2014
Cel mai vizionat serial al tuturor timpurilor din Turcia, Tradarea, va fi difuzat la Kanal D începând din 4 august, în fiecare luni şi marti, de la ora 20.00

Trădarea, un nou serial fenomen, începe în august la Kanal D! Postul tv continuă astfel să le ofere telespectatorilor cele mai de succes seriale, după ce i-a cucerit cu producţii care au bătut recorduri de audienţă, precum Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii si 1001 de nopţi. Serialul Tradarea, al cărui succes la public a fost testat pînă acum în 15 țări, este o dramă foarte puternică, petrecută în Turcia anilor ’60. Serialul a devenit cu uşurinţă un hit, asemănător - din punct de vedere al audientelor obţinute - cu Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii.

În Macedonia, producţia a devenit atât de populară încât guvernul a adoptat un proiect de lege pentru a limita difuzarea serialelor turcești în timpul zilei și în prime time, cu scopul de a reduce influența turcească în Macedonia.

Acţiunea serialului Tradarea se desfăşoară în anii ‘60, când timpul părea că se scurge mai lent decât se întâmplă în zilele noastre, dar pasiunile oamenilor erau mult mai mistuitoare. Productia reuşeşte să redea, prin vestimentaţia actorilor, detalii stilistice şi decoruri, aerul nostalgic al acelor ani, oferind telespectatorului o adevărată călătorie în timp.

Mai mult decât o frescă a societăţii acelor vremuri, serialul abordează un subiect ce transcende timpul prin dezbaterea relaţiilor familiale, cu care spectatorii vor putea empatiza. Sunt prezentate astfel dificultăţile unei familii în momente de răscruce ale vieţii şi impactul deciziilor părinţilor asupra destinului copiilor.

În anul 1967, căpitanul de cursă lungă Ali Akarsu (Erkan Petekkaya) își petrece majoritatea timpului departe de familia sa. În lipsa lui, soția sa, Cemile (Ayça Bingöl), are grijă de cei patru copii ai lor, fiind și mamă și tată pentru ei. Într-o zi, Ali se întoarce din lunga sa călătorie; toți membrii familiei se bucură de întoarcerea stăpânului casei, fără să bănuiască faptul că viața lor se va schimba într-un mod nedorit. Ali are un comportament ciudat şi o parte a vieţii întunecată, necunoscută familiei sale.

Cemile găsește întâmplător o scrisoare în buzunarul soțului ei, iar evenimentele care se vor succeda din acest moment vor transforma familia armonioasă de până atunci în una disfuncţională. Scrisoarea scoate la iveală un secret legat de o femeie necunoscută (Wilma Elles), care va interveni brutal in destinul membrilor familiei. Sfâşiat între datoria faţă de familie şi pasiunea pentru o femeie mult mai tânără, Ali va avea de făcut o alegere dificilă. Cemile va lupta pentru a ţine familia unită, iar copiii vor fi marcaţi, de-a lungul timpului, de toate aceste frământari.

Mezinul familiei, Osman (Emir Berke Zincidi), devine naratorul poveştii, perspectiva subiectivă atribuind şi mai multă emoţie producţiei.

Titlul original este „Öyle Bir Geçer Zaman Ki”(2010). Actori: Erkan Petekkaya (rol Ali Kalawishu), Ayça Bingöl (Cemile), Wilma Elles (Caroline Akarsu), Yıldız Çağrı Atiksoy (Berrin Akarsu); Aras Bulut İynemli (Mete Akarsu), Farah Zeynep Abdullah (Aylin Akarsu), Emir Berke Zincidi (Osman Akarsu, la varsta de 5 ani), Gun Koper (Osman Akarsu, elev la liceu)

Exploreaza subiecte similare:

Muhtesem Yüzyil, Oyle Bir Gecer Zaman ki

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells