După succesul Omului invizibil, un nou film cu monştri e în pregătire la Universal

de Gloria Sauciuc în 8 Mar 2020
James Wan şi Universal Pictures fac echipă pentru noul film ce va revizui universul monştrilor clasici ai studioului

James Wan, regizorul filmelor The Conjuring, Insidious, Saw, Aquaman etc., pregăteşte un film cu monştri pentru Universal. Robbie Thompson, scenarist şi producătore executiv pentru Supernatural (serialul CW Network), semnează scenariul pentru noul horror, care încă aşteaptă un titlu.

Surse apropiate producţiei relatează pentru The Hollywood Reporter că povestea filmului este inspirată din palmaresul de monştri din istoria filmelor Universal, văzute prin prisma actualităţii. Povestea este despre un grup de adolescenţi care descoperă că vecinul lor construieşte, în secret, un monstru. Spoiler: monstrul va scăpa.

Noul proiect se derulează în contextul succesului filmului The Invisible Man, tot de la Universal, care a avut rezultate peste aşteptări. Filmul pare să susţină ideea studiourilor de a renunţa la un univers cu monştri comun între mai multe filme, ceva ce a fost încercat cu The Mummy, cu Tom Cruise, luând în schimb o poziţie care dă mai multă libertate regizorului.

Studioul are deja în lucru proiecte de la Dexter Fletcher, Paul Feig şi Elizabeth Banks. Pe lângă incursiunile în lumea monştrilor cu Supernatural, Thompson semnează scenariul la Cursed, o re-imaginare contemporană a legendei Regelui Arthur inspirată din cartea lui Tom Wheeler şi Frank Miller.

Monştrii clasici ai studoului Universal sunt Frankenstein, Dracula, Omul Lup, Mumia și Creatura din Laguna Neagră.

Exploreaza subiecte similare:

James Wan, The Invisible Man

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells