După Oscarul pentru Discursul regelui, Tom Hooper face Mizerabilii

de Ştefan Dobroiu în 25 Mar 2011
După Oscarul pentru Discursul regelui, Tom Hooper face Mizerabilii

Cu numele aflat pe buzele tuturor după ce i-a suflat Oscarul mult mai celebrului David Fincher, titlul următorului proiect al lui Tom Hooper rămăsese un mister. Regizorul britanic avea mai multe scenarii în vizor, printre care o ecranizare după Macbeth sau după romanul Tulip Fever, dar cei de la Deadline confirmă că Hooper s-a decis: transpune pe ecran muzicalul Mizerabilii.

Inspirat de romanul lui Victor Hugo, muzicalul este al treilea ca longevitate pe Broadway şi dintre cântecele sale probabil cel mai cunoscut este I Dreamed a Dream, cântat de nenumăraţi cântăreţi celebri de-a lungul ultimilor 25 de ani.

Povestea lui Jean Valjean, dar şi a copiilor Cosette şi Gavroche, va avea parte de un scenariu în următoarea jumătate de an, planurile Universal Pictures, studiourile producătoare, fiind să înceapă filmările până la sfârşitul anului.

În acest moment nu se ştie când ar putea avea loc premiera, dar cu siguranţă nu vom putea vedea Mizerabilii pe marile ecrane mai devreme de iarna lui 2012.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Turi pe 26 martie 2011 14:31
Cam toate ecranizarile facute dupa" Mizerabilii" au fost bune. Sper ca ce si-a propus sa aiba cel putin valoarea "Discursului".
danymury pe 27 martie 2011 16:12
sper ca o sa se implice calumea ca in The King's Speech ....si o sa iasa din nou un film bun
alex_il_fenomeno pe 28 martie 2011 10:42
eu spre sa repete surpriza provocata de "The King's Speech" si sa faca din nou un film de succes !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells