« Înapoi la pagina festivalului

După Miral, Julian Schnabel nu va mai face filme în următorii ani

de Gloria Sauciuc in 2 Sep 2010
După Miral, Julian Schnabel nu va mai face filme în următorii ani

Miral, în regia lui Julian Schnabel, a avut joi premiera la Festivalul de Film de la Veneţia, în prezenţa a aproape 1300 de persoane. Filmul se bazează pe cartea autobiografică a jurnalistei palestiniene Rula Jebreal, formată în institutul Dar Al-Tifel, deschis de Hind Husseini (actriţa Hiam Abbass) în Ierusalim, pe fondul tulbure al înfiinţării statului Israel. Filmul  acoperă 40 de ani de istorie, din 1948 până în 1993, când are loc acordul de pace de la Oslo. Rula Jebreal, interpretată de Freida Pinto, a fost prezentă la conferinţa de presă veneţiană, dar şi pe platourile de filmare, dând indicaţii preţioase scenografilor despre cum arată o tabără de refugiaţi şi facilitând accesul echipei în Institutul-orfelinat.

Julian Schnabel spune la conferinţa de presă de joi că s-a simţit responsabil să aducă povestea pe marele ecran."Pornind de la background-ul meu, de evreu american, a cărui mamă a fost preşedinta Hadassah[Organizaţia Femeilor Sioniste din America - n.red.], în 1948, mi-am dat seama că aş fi persoana potrivită să încerc să spun povestea celeilalte părţi. Acest conflict trebuie să se încheie. De fiecare dată un copil moare de fiecare parte - şi nu e nicio motivaţie pentru asta".

Miral este spus din prisma a patru femei palestiniene. Povestea începe în Ierusalim, în 1948. Hind Husseini dă peste 55 de orfani pe stradă. Îi ia acasă, îi ţine şi le dă de mâncare. În şase luni, vor ajunge la 2000 – aşa se naşte institutul Dar Al-Tifel. Miral, de 7 ani, e dusă în această tabără de tatăl ei, după moartea mamei. Crescând între zidurile instituţiei, nu cunoaşte viaţa de afară. Atunci când, la 17 ani, va preda într-o tabără de refugiaţi, va cunoaşte lupta politică şi se va îndrăgosti de un militant. Însă, tot atunci, va fi sfâşiată între lupta pentru binele poporului şi valorile păcii învăţate de la Mama Hind. Mesajul filmului, repetat de Jebreal la conferinţă, este că educaţia este singura speranţă de a aduce rezolvare conflictului.

Schnabel mai spune la conferinţa de presă că nu va mai face filme în următorii ani, ci se va dedica promovării acestei producţii pentru ca mesajul ei să ajungă în cât mai multe colţuri ale lumii.

Freida Pinto seamănă izbitor de bine cu scriitoarea şi jurnalista Rula Jebreal, dar şi interpretează cu o maturitate actoricească pe care nu o bănuiam pe când o urmăream în mult mai facilul Slumdog Millionaire. Stella Schnabel, fiica regizorului, joacă partitura lui Miral copil.

Schnabel introduce în film imagini şi înregistrări de arhivă, povestea curge cronologic, iar picturalitatea imaginilor îţi atrage din nou atenţia ca în Scafandrul şi fluturele.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cel de-al optulea film al prolificului regizor Kim Ki-duk, care a precedat cu un an mai cunoscutul Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring , este Hae anseon / The Coast Guard...
Dintre regizorii coreeni de azi, in momentul actual Hong Sang-soo pare cel mai „pe val”, cel putin pe plan international. 2010 este cu siguranta anul sau: la a sasea participare la Festivalul de la Cannes...
Chingu / Friend (2001), al treilea lungmetraj al cineastului Kwak Kyung-taek (si cel mai iubit film al sau de pana acum), a fost campion de box-office in Coreea, cu aproape 8,2 milioane de spectatori platitori, mai bine de doi si jumatate, pana cand a fost detronat de Silmido de Kang Woo-suk, care l-a intrecut cu vreo 3 milioane de bilete vandute...
jinglebells