După Game of Thrones urmează Wild Cards - un alt univers literar imaginat de R.R. Martin

de Cristina Grigore în 9 Aug 2016
Antologia SF cu supereroi a fost dezvoltată vreme de 30 de ani de către autor, împreună cu Melinda Snodgrass

Game of Thrones, fascinanta ecranizare a luptei pentru Tronul de Fier, se apropie de sfârşit – sezonul opt, programat pentru anul viitor, va fi ultimul - însă fanii lui George R.R. Martin pot sta liniştiti. Un alt univers captivant imaginat de autor se îndreaptă spre zona de producţie TV, anunţă Variety.com. Este vorba despre antologia SF cu supereroi pe care Martin a dezvoltat-o vreme de 30 de ani împreună cu Melinda Snodgrass.

Proiectul a fost achiziţionat de Universal Cable Productions şi constă într-o serie de volume, romane grafice şi jocuri.

Seria conţine 22 de romane şi, după cum subliniază şi celebrul autor, ar putea oferi material chiar mai complex şi mai bogat decât Game of Thrones: „Este vorba, în principal, de un univers divers şi fascinant, asemenea celor ale Marvel şi DC Comics (ba chiar mai întunecat, mai realist, ofertant şi coerent), cu o listă masivă de personaje principale şi secundare. Există mii de poveşti ce pot fi urmărite în Wild Cards”.

Compania de producţie Universal Cable Productions (o ramură a NBC Universal) - în al cărei portofoliu se mai află Mr. Robot, Suits, 12 Monkeys, Monk, Fairly Legal – ar putea încheia lucrul la noul serial într-un an sau doi. R.R. Martin nu va avea un rol activ în producţie (datorită eforturilor sale de a încheia seria Gameo of Thrones şi a contractului cu HBO, exclusiv pentru acest serial). Se vor ocupa de aceasta Sondgrass şi Gregory Noveck.

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones, George R.R. Martin

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
circarul pe 9 august 2016 22:25
suna promitator, sa vedem zis orbu :))
Costirik pe 10 august 2016 03:11
Cinemagia e fan Game of Thrones, cum imi plac mie telenovelele:))) E a treia oara cand precizati ca la anul e sezonul opt si ultimul. La anul o sa fie sezonul sapte si anul urmator, in 2018, sezonul opt si ultimul. Atata lipsa de interes pentru un serial fenomen.....
john_mike pe 11 august 2016 01:53
Abia acum au semnat contractul de rezervarea dreoturilor pentru productie, abia peste doi ani sau mai bine cred ca o sa vedem primul sezon, si totusi doamna Cristina Grigore, daca iti faceai temele stiai ca in 2018 se termina Urzeala Tronurilor, si mai stiai ca ar cam pregatii un spinoff cei de la HBO? Habar n-ai ...
Sincer, cei de la resurse, unde-i gasiti pe astia care scriu aceste articole? Pe strada sau pe la rude?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells