J.A. Bayona este regizorul debutant in al carui talent a crezut Guilermo Del Toro, ce i-a produs primul lungmetraj: El Orfanato, acum in cinematografele de la noi.
“Sunt deja mai multi ani de cand urmaresc indeaproape munca lui J.A. Bayona, realizator de scurt-metrajele si videoclipuri delirante, pentru care am cea mai mare admiratie. Talentul sau l-a predestinat, insa, a face lungmetraje. Faptul ca am produs Orfelinatul nu a fost, asadar, pentru mine nimic altceva decat un mod de a raspunde acestei evidente. Acum dupa ce am vazut filmul, stiu ca a meritat. De asemenea, scenariul pe care l-a scris Sergio G. Sánchez pentru primul lungmetraj al lui J.A. Bayona era cel mai bun pe care il citeam in multi ani de zile. Dupa numai cateva pagini mi-am dat seama ca scenariul lui G. Sánchez nu era o simpla filtrare a panopliei clasice a genului: case bantuite, fantome si universuri paralele. Avea o anumita profunzime foarte speciala”.
Iata mai jos un interviu cu J.A. Bayona despre El Orfanato, primul sau film de lungmetraj si cel care il consacra in randul regizorilor cu mare talent.
De ce un film de acest gen?
Posibilitatile oferite de scenariul Orfelinatului m-a determinat sa il realizez. Un proiect trebuie sa fie atragator dincolo de genul caruia ii apartine. Acestea fiind spuse, este adevarat si ca cinematograful fantastic este o scoala formidabila, care permite mai ales manipularea spatiului si a timpului dupa cum dorim, sau utilizarea anumitor miscari de camera cu o eficacitate imediata. Ca regizor debutant, asta iti lasa un anumit sentiment de siguranta. Dar ceea ce face forta unui film, este mereu ceea ce depaseste chestiunea de reducere la un gen: temele sub-adiacente, calitatea interpretarilor, gradul de implicare fata de ceea ce se povesteste...
Primul film trebuie sa fie un manifest estetic?
Orice film trebuie sa fie manifestul cineastului asa cum este el in momentul filmarilor. In schimb, nu stiu spre ce fel de cariera ma indrept. Este ceva ce mi se pare imposibil de planificat intr-un mod prea rational. Meseria de cineast trebuie sa conserve, dupa mine, o energie viscerala, emotionala.
Cum ati modificat scenariul cu Sergio Sánchez?
A fost cel mai complicat. Prima versiune a fost scrisa acum zece ani, dar cum aveam nevoie sa mi-l insusesc, am reluat-o practic de la zero. Prima mea intrebare a fost: de ce Laura revine in casa in care a crescut ? Aceasta intrebare a fost cheia pentru restul. Orfelinatul a devenit o calatorie inspre trecut, povestea unei regresiuni, portretul psihologic al unei femei care se refugiaza in trecut deoarece nu reuseste sa tina piept prezentului, si care ajunge pana la urma sa scape datorita fantasmelor sale. De altfel, provocarea a fost aceea de a mentine o anumita ambiguitate. Pentru ca sa putem revedea filmul si sa-l apreciem pe un teren realist, sa-l privim mai putin ca o poveste de fantome decat ca portretul unei femei care isi pierde mintile. Pastrarea acestui cadru a facut tot acest proces incitant.
Scurt-metrajele pe care le-ati realizat sunt pline de influente americane. Stilul Orfelinatului este fara indoiala mai european. Aceasta a fost o decizie deliberata?
Atat in scurt-metrajele mele cat si in Orfelinatul exista o ruptura voluntara intre realitatea lumii asa cum e ea si o realitate pe care as califica-o mai mult hollywoodiana. imi face o anumita placere sa ma consider ca protagonist al acestui conflict, ca si cum ar trebui sa lupt in permanenta impotriva stilului hollywoodian si impotriva greutatii filmelor care imi servesc drept referinta. Cheia consta in felul in care se integreaza aceste referinte in poveste. Spre exemplu Carlos, sotul lui Laura, o acuza ca isi creeaza un film in mintea ei... Nu stiu daca Orfelinatul este mai mult sau mai putin european in stilul sau, dar reprezinta un efort deliberat sa nu semene cu filmele de gen care se fac azi. Seamana mai mult cu filmele la care ma uitam cand eram mic. intr-un anumit fel, Orfelinatul reprezinta propria mea regresie catre aceste filme pe care le-am urmarit in timpul copilariei.
Impreuna cu Guillermo Del Toro, producatorul dumneavoastra, ati evocat influenta filmelor Spiritul Stupului de Victor Erice sau El Espinazo del Diablo de insusi Del Toro etc?
Nu prea. Eram la curent cu aceste referinte, desigur, dar nu le dadeam prea multa importanta. Ne-am focalizat mai mult pe poveste si pe modul in care Laura pierde totul, pana cand nu-i mai raman decat fantasmele. Acolo exista o legatura foarte evidenta cu Labirintul lui Pan al lui Guillermo, cu care stiam ca eram pe aceeasi lungime de unde.
in schimb, cu echipa mea, am evocat o parte din titlurile pe care le citati in timpul pregatirilor. Exista scene in care culoarea e tratata asa cum o facea Argento. Am aratat Rezidenta si Inocentii operatorului sef, ca sa se inspire din utilizarea distantelor focale Scope in aceste doua filme. Dar mai ales Locatarul al lui Polanski si intalniri de Gradul Trei ne-au folosit drept modele, atat din punct de vedere formal cat si narativ. Laura realizeaza un parcurs similar cu cel al lui Richard Dreyfuss in intalniri... si admir felul in care Polanski introduce un sens al absurdului in detaliile cotidianului, felul sau de a folosi spatiul, distantele focale si naratiunea vizuala.
Dumneavoastra aveti dificultati in a va separa de copilarie?
In orice caz, ruptura dintre lumea adultilor si cea a copilariei era deja o tema in scurt-metrajele mele. Truffaut spunea ca toata lumea se poate simti autorizata sa vorbeasca despre copilarie cu o anumita cunoastere. Asta e valabil si pentru tinerii regizori din generatia mea, care sunt adesea acuzati ca nu au mare lucru de spus...
In calitate de cineast, va identificati mai mult cu copilul sau cu mama?
Cu amandoi. Evolutia mamei o face sa revina in copilarie. in timpul primei jumatati de ora, Simon se joaca impreuna cu prieteni invizibili. Dar la sfarsitul filmului, ea e cea care stabileste contactul... O putem chiar vedea imbracata intr-o uniforma de scoala. Am hranit personajul lui Simon cu elemente din propria mea copilarie iar Belén m-a ajutat sa-i dau profunzime rolului. Are experienta maternitatii, eu nu, asa ca poseda cunoasterea necesara pentru a da viata tragediei personajului.
Cum ati conceput scena de spiritism cu Géraldine Chaplin?
A fost o provocare imensa de a filma aceasta scena fara a rupe ambiguitatea de care va vorbesc. Aceasta sedinta de spiritism era scena centrala a filmului, ea trebuia sa fie spectaculara fara a se recurge la cel mai mic efect special. Functioneaza in intregime datorita lucrului asupra punctului de vedere si a sunetului.
Simon e un copil adoptat. in ce masura acest lucru hraneste temele filmului?
Deja, chestiunile legate de maternitate si responsabilitate sunt mult mai pregnante. Apoi, acest lucru permite intelegerea ideii a ceea ce exista in cuplul format de Laura si Carlos, si intelegerea mai profunda a nevoii lor de alti copii cu probleme. Evident, fara a uita paralela dintre Laura si Wendy din Peter Pan. Lui Wendy i-ar placea sa fie mama copiilor abandonati si sa-si petreaca viata la capataiul lor citindu-le povesti ca sa-i adoarma..
Diformitatea, handicapul si boala traverseaza intreg filmul. De ce?
Cinematograful fantastic e o chestiune de transgresiune. El trebuie sa ne duca acolo unde ne temem sa mergem, cauta sa ne reveleze aspecte din noi insine pe care le gasim deranjante. Diformitatea, handicapul si boala ne ameninta stabilitatea. Acest echilibru trebuie spart si inversat. Iar atunci, ne este cu adevarat teama. Ce e mai rau, realitatea sau lumea imaginata de Laura ? Apoi, boala te face sa te gandesti la moarte. Este ceva ce Laura trebuie sa invete sa infrunte.
Cum explicati succesul filmelor de gen spaniole sau asiatice, care sunt opuse filmelor americane, adesea dezgustatoare si pline de efecte speciale?
La Hollywood, directia artistica a devenit la fel de importanta precum starurile. "Executivii" utilizeaza si abuzeaza de efecte speciale, de sunet si de muzica pentru a hipnotiza publicul. Este felul lor de a ascunde scenariile proaste. Nu este vina publicului. Filme recente precum Al saselea Simt, Blair Witch Project sau Ceilalti au demonstrat potential comercial fara adaugarea de efecte speciale. Trebuie spus si ca televiziunea nu mai are nicio retinere fata de violenta. Urmariri in masini in direct si operatii de chirurgie estetica sunt difuzate in mod regulat. Este inevitabil ca filmele sa urmeze aceeasi tendinta.
Aveti sentimentul ca faceti parte din “noul val” spaniol?
In Spania incep sa aiba mijloacele de a rivaliza cu filmele internationale. Nu numai la nivel tehnic. Am facut o scoala de cinema, pe care realizatorii mai batrani decat mine din Spania nu au facut-o, pentru ca scolile de cinema nu existau. Orfelinatul nu este doar primul meu lung-metraj. Este primul lung-metraj al scenaristului, al operatorului sef, al responsabilului cu montajul, al compozitorului... Nu stiu daca facem parte dintr-un Nou Val, dar sunt convins ca nu am fi aici fara aceia care ne-au precedat.
J.A. Bayona a realizat mai mult de treizeci de filme scurte de toate felurile (video-clipuri, reclame si scurt-metraje) si a primit aproape tot atatea recompense pentru munca sa. Este realizatorul filmului Mis Vacaciones (Vacantele Mele) si El Hombre Esponja (Omul Burete), doua dintre cele mai bune scurt-metraje ale cinematografului tanar spaniol.
Este considerat ca unul dintre cei mai buni realizatori ai generatiei sale.
