După ce a transformat-o pe Albă ca Zăpada în prinţesă războinică, Disney va face un film despre sora acesteia, Rose Red

de Cristina Grigore în 1 Apr 2016
Pelicula va fi una de acţiune şi va avea ca element de pornire momentul în care Albă ca Zăpada muşcă din mărul otrăvit

Poveștile clasice se reinventează la Disney, iar avantajul este de partea acelor personaje asupra cărora naratorul a insistat prea puţin, dar care se dovedesc pline de potenţial în mâna scenariştilor potriviţi.

Cenuşăreasa ne-a fermecat din nou în Cinderella (2015), într-o atmosferă fabuloasă, cu actori celebri şi o poveste adaptată, Maleficent (2014) intrat cu succes in scenă, ajutată de figura atractivă a Angelinei Jolie, Vânătorul (Chris Hemsworth) a devenit erou-cheie într-o poveste (Snow White and the Huntsman, 2012) în care Albă ca Zăpada (Kristen Stewart) ajunge la un moment dat să lupte cu sabia în mână, iar sora Albei ca Zăpada, Rose Red, va avea un film de sine stătător.

Potrivit TheHollywoodReporter.com, filmul anunţat îl va avea drept scenarist pe Evan Daugherty (Snow White and the Huntsman) şi o va trimite pe Rose Red într-o misiune de salvare a surorii sale mai celebre. Pelicula va fi una de acţiune şi va avea ca element de pornire momentul în care Albă ca Zăpada muşcă din mărul otrăvit.

Studiourile Disney lansează anul acesta o versiune captivantă, plină de efecte speciale a Cărţii Junglei (Jungle Book se lansează la noi pe 15 aprilie). Urmează Beauty & The Beast, un prequel la Aladdin, intitulat Genius, un film Cruella de Vil şi unul, tot live action, cu Pinocchio.

Exploreaza subiecte similare:

Cinderella, Maleficent, Snow White and the Huntsman, Evan Daugherty

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 1 aprilie 2016 11:38
Hai ca asta e tare!!!... :))))))))))))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells