Dupa 12 ani, Stere Gulea face Weekend cu mama

Afla ce  spune regizorul care ne dadea in 1988 unul dintre cele mai bune filme ale cinematografiei romanesti -  Morometii - despre cel mai recent film al sau, Weekend cu mama, la care a lucrat cu ezitare, tocmai pentru ca trateaza o tema "dificila": tinerii si tentatiile varstei lor. Productia se va lansa in cinematografele de la noi pe 20 martie si distribuie in rol principal o actrita cunoscuta pentru rolurile din seriale de tip soap-opera: Adela Popescu. Afla ce crede regizorul despre modul in care isi face actrita treaba, despre cele mai dificile secvente si rasturnarile de situatie, intr-un film ce marcheaza revenirea regizorului dupa 11 ani de cand a lasat laoparte carmele regiei si 13 de cand nu am mai vazut la cinema un film marca Stere Gulea.

Ce ne puteti spune despre subiectul filmului Weekend cu mama?

O femeie, Luiza, plecata de cativa ani buni din tara se intoarce din cauza faptului ca sora ei a facut congestie cerebrala. La plecare ea isi lasase in grija surorii ei fetita de 3 ani, Cristina, trimitandu-i bani mereu pentru intretinerea ei. La intoarcere afla ca fata ei a fugit de acasa si incepe aventura cautarii Cristinei. Care aventura este si una concreta prin diverse medii dar si una de natura afectiva dupa ce-o gaseste, in incercare de a se cunoaste si apropia sufleteste. Luiza reuseste sa-i recastige increderea fiicei sale si afla lucruri surprinzatoare despre ea, printre altele ca aceasta are la randul ei o fetita. Pana la urma Cristina accepta sa plece cu mama ei in Spania. Este o lectie amara pe care o primeste Luiza care, din deruta si egoism poate a crezut ca este suficient sa trimiti niste bani si sa mai vorbesti la telefon din cand in cand, si un copil are nevoie doar de asa ceva si nu si de prezenta unei mame.

Scenariul filmului a fost unul din castigatoarele concursului CNC in urma cu cativa ani. De ce a durat atat pana sa faceti filmul?

M-am hotarat greu sa-l fac, tocmai din cauza unor indoieli pe care le-am avut la nivelul scenariului; si care tineau in special de sentimentul meu ca zona tinerilor, pentru ca este totusi vorba de oameni din generatia tanara (in jur de 20 de ani), nu era elementul meu. Pana am reusit sa gasesc pe cineva care sa fie co-scenarist a fost dificil.

Pentru ca vorbim de scenariu, stiu ca a suferit transformari importante in ultimele luni pana la forma actuala. De ce?

Scheletul scenariului propriu-zis nu a suferit modificari. Dar la nivelul realului si al consistentului, al vietii, da, am facut schimbari, personajele arata altfel in varianta finala pe care am filmat.

A fost Medeea Marinescu prima optiune pentru rolul Luisei?

Initial, in prima varianta, nu. In varianta ulterioara, insa, da; pentru ca am ajuns la un personaj care apartine clasei mijlocii in opinia mea, o intelectuala. Si eu am avut nevoie de o actrita care sa intre si intr-o lume si in cealalta fara prea mare dificultate si fara sa ai sentimentul ca nu apartine acelor lumi.Si Medeea are aceasta posibilitate, poate fi si un om simplu dar in acelasi timp si un om al clasei mijlocii. Depinde de ceea ce ii da ca situatie un scenariu.

Cum ati lucrat cu ea?

Eu o vazusem in "Je vous trouves tres beau" si mi s-a parut o actrita al carui stil de interpretare imi placea. Este o actrita de nuante, foarte fina. Eu nu sunt adeptul comportamentului apasat si zbuciumat in stilul de joc. In plus, personajul pe care il joaca Medeea este intr-o permanenta stare defensiva, e tot timpul in culpa fata de copilul ei, familia ei. Cred ca fragilitatea si temerea pe care trebuie sa le aiba personajul, le regasim, cred eu, in actrita Medeea.

Intr-unul din rolurile principale ati ales o actrita debutanta in lungmetraj, dar cu experienta in seriale tv - Adela Popescu. Cum ati descrie interpretarea ei din Week-end cu mama? Credeti ca s-a adaptat ritmului de lungmetraj?

Nu sunt eu cel mai potrivit sa vorbesc despre trecerea aceasta. Eu cred ca se descurca destul de bine, are date interesante si o vad ca pe o actrita care poate spune ceva, poate transmite publicului rolul ei. Probabil ca sunt anumiti oameni care stramba din nas cand se gandesc ca o interpreta de telenovele are un rol principal intr-un film de acest gen. Dar eu cred ca ar trebui sa ne uitam mai mult la ce poate face omul.

Imi place foarte mult cuplul pe care il face cu Tudor Aaron Istodor, mi se par placuti si se inteleg bine. Eu am incercat sa le aproprii rolurile fiecaruia. Mai ales ca scenariul e usor dificil, pentru ca lasa o anumita libertate si o zona nedifinita, nu spune exact de unde vin personajele si ce-i cu ei, ci caracterele se nasc si in functie de personalitatea actorilor. Inevitabil si eu am incercat sa preiau din datele lor. Daca as fi vorbit despre ei inainte de a filma in locatia casei lor, ar fi fost mai dificil, pentru ca acolo in locatia respectiva mi-am dat seama ca e o relatie intre ei, care rezista totusi in ciuda piedicilor din viata lor. Eu prin ei am incercat sa vad ce inseamna tinerii, cu problemele lor, fara sa ii judec. Noi, oamenii mai in varsta, suntem tentati sa ii judecam pe cei tineri si sa-i etichetam fara sa facem efortul si sa ne gandim ca toti avem probleme, in relatii sau in profesie si ca poate limbajul lor si duritatea din comportament vine ca o forma de aparare poate. Iar faptul ca exista tineri consumatori de drog, in mentalitatea romaneasca nu este un lucru acceptat usor iar tinerii sunt vazuti ca infractori. Eu cred ca trebuie sa vedem de ce ajung la astfel de decizii, ce lucruri ii conduc la droguri. Efortul de a intelege oamenii si, in special, tinerii, de a prezenta lumea lor in Romania de azi.

Care a fost cea mai dificila secventa?

Momentul mai dificil in ceea ce o priveste pe Adela este momentul de sevraj, la dezintoxicare. Ea are un temperament mai vulcanic si am discutat mult si in cele mai mici detalii fiecare reactie, fiecare gest al personajului ei. Incerc pe cat posibil sa nu-i fac pe actorii mei sa se simta intr-o situatie dificila si sa le transmit nevoia mea de a fi alaturi de ei mereu.

Aveti o secventa preferata? Dar un personaj preferat?

Cred ca sunt secventele mai dinamice. Zona de la tara, la bunici, care in zilele noastre devine din ce in ce mai rar intalnita, un microcosmos cum il numesc eu. Mi-au placut mult si secventele din apartamentul lui Glont si al Cristinei, cele din baruri, tot ce e dinamic. Poate unii se intreaba ce i-a venit lui Gulea sa caute mediile astea, dar eu o consider ca pe o provocare. Si-mi doresc ca tinerii sa vina si sa vada cum ii percep eu prin personajele din Week-end cu mama. Ideea e sa faci un film despre problemele oamenilor. Cred ca nu se rezuma totul la axarea pe social si pe mizeria noastra, cred ca publicul se asteapta de la noi si la altceva. Nu vreau nici sa infrumusetez, nici sa caut drame, cred ca e suficienta drama in vietile noastre, nu mai e nevoie sa o subliniez eu. Cred ca situatiile dramatice sunt cele care ar trebui sa ne preocupe. Sigur, pot fi situatii dramatice si in neajunsurile sociale, dar pe mine ma intereseaza mai mult problema relatiilor omenesti si rasturnarile de situatie.

Care e mesajul filmului?

Sociologic vorbind, problema este foarte actuala si, zic eu, permanenta in Romania. Pana la urma sunt anumite gesturi care atrag o anumita responsabilitate si cand ea lipseste, consecintele sunt dramatice sau tragice. Nu as vrea sa fie un film moralizator sau o lectie, ci pur si simplu cred ca oamenii au nevoie de stabilitate si afectiune, chiar si atunci cand afiseaza raceala sau indiferenta.

Week-end cu mama marcheaza revenirea dumneavoastra ca regizor dupa 14 ani. Ce s-a schimbat in cazul filmelor romanesti?

Eu am avut mai multe scenarii pe mana, unele chiar cu finantare si le-am refuzat. Unele s-au si facut filme deja, dar nu au ajuns filme rasunatoare ca sa le regret si nu are rost sa le pomenesc.  Pesemne ca intrasem intr-o faza in care nu-mi mai placea nimic.

Problema cea mai importanta este in ce masura sunt aceste filme la nivelul cinematografiei actuale , atat din Romania cat si din strainatate. In cinematograf moda e intr-o permanenta schimbare. Sunt subiecte la moda in anumite perioade; la fel din punct de vedere tehnologic, lucrurile se schimba si apar noi generatii  mult mai cultivate vizual. Tinerele generatii sunt cu un cinema mult mai dinamic, mai miscat si mai nervos, datorita noii tehnologii dar nu numai. Conteaza in ce masura te simti sincronizat cu noul si cu schimbarea, si depine foarte mult cum va arata filmul si cum va fi receptionat.

Daca ati mai putea schimba ceva, ce anume ar fi?

Partea asta e o slabiciune a mea pentru ca eu schimb mereu lucrurile. Uneori poate fi bine, dar alteori nu e asa. Eu in fiecare dimineata risc sa schimb total scena pe care urmeaza sa o filmam. Sigur ca intotdeauna ai mai fi vrut niste lucruri, dar pana la urma cred ca tine si de cautarea si framantarea permanenta pe care le ai ca persoana, vis-a-vis de munca si de creatia ta. Un lucru pot sa spun, insa, ca dupa aceasta lunga pauza m-am simtit bine la filmare, intr-un colectiv nou, am lucrat cu o echipa tanara, am descoperit un director de imagine deosebit, in primul rand  un om foarte atent si disponibil, dar si un profesionist ale carui imagini sunt clare, curate si sensibile. Si nu e numai cazul lui, m-am simtit integrat in intreaga echipa si chiar cu sentimentul ca sunt si eu mai tanar si de-al lor.