Dublă avanpremieră specială. Une vie violente și Le Fidèle, joi seară

de Cinemagia în 26 Iul 2018
O viață violentă/Une vie violente și Le Fidèle/Jafuri, mașini și fidelitate fără limite (2017) sunt distribuite în România de Independenţa Film

În august, Independența Film aduce în cinematografe un thriller politic despre zbuciumata istorie recentă a insulei Corsica și un film de acțiune cu Adèle Exarchopoulos. Este vorba despre filmele O viață violentă/Une vie violente, un film de Thierry de Peretti, ce va intra în cinematografe din 10 august, și Le Fidèle/Jafuri, mașini și fidelitate fără limite, în regia lui Michaël R. Roskam, pe ecrane din 31 august. Cele două producții pot fi urmărite împreună într-o dublă avanpremieră specială joi, 26 iulie, la Cinema Elvire Popesco: de la 18:30, Le Fidèle, și de la 21:00, Une vie violente. Bilete la avanpremieră pot fi cumpărate aici.

O viață violentă/Une vie violente și Le Fidèle/Jafuri, mașini și fidelitate fără limite (2017) sunt distribuite în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

O viață violentă/Une vie violente și Le Fidèle/Jafuri, mașini și fidelitate fără limite (2017) sunt distribuite în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Le Fidèle

Curse de mașini, afaceri de familie, jafuri, oameni obișnuiți, personaje seducătoare, secrete periculoase, extremism politic, libertate, scenarii inspirate din întâmplări reale...

Le Fidèle/Jafuri, mașini și fidelitate fără limite îi are în distribuție pe Adèle Exarchopoulos, cea mai tânără actriță premiată cu Palme d’Or, pentru rolul principal din La vie d'Adèle (2013), alături de Matthias Schoenaerts, distins în 2013 cu Premiul César pentru Cel mai bun actor.

Povestea din Le Fidèle. Când Gino o întâlneşte pe Bénédicte, se îndrăgostește instant, pasional și necondiționat. Ea este implicată într-o afacere de familie și conduce mașini de curse. El e un tip destul de obișnuit, cool și atrăgător... dar ascunde un secret. Genul de secret care poate pune în pericol viața lui și a celor din jur. Pentru a-și salva dragostea, Gino și Bénédicte vor lupta împotriva sorții, a rațiunii și a propriilor slăbiciuni.

Ce te-ar face să lupți pentru ceva care pare deja pierdut?

Lansat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, prezentat la Toronto IFF 2017 și parte din selecția oficială a BFI London Film Festival, Le Fidèle / Jafuri, mașini și fidelitate fără limite va avea premiera în cinematografele românești în 31 august. Joi, 26 iulie, va rula în avanpremieră la Cinema Elvire Popesco, de la 18:30. Co-producție Franța - Belgia, 2017.

Une vie violente

O viață violentă/Une vie violente, un thriller politic despre zbuciumata istorie recentă a insulei Corsica, va intra în cinematografe din 10 august, distribuit de Independența Film.

Un tânăr educat alege calea extremismului politic. Unde poate duce un drum pavat cu violență, cruzime și moarte?

Cu o poveste inspirată din întâmplări reale, O viață violentă/Une vie violente a fost proiectat în premieră în cadrul Săptămânii Criticii la Cannes, în 2017.

Povestea din O viață violentă/Une vie violente. În ciuda amenințărilor cu moartea care îl urmăresc, Stéphane decide să se întoarcă în Corsica pentru a asista la înmormântarea prietenului său cel mai bun, camarad în armată, asasinat cu o zi în urmă. Aici are ocazia să-și amintească toate evenimentele care l-au condus pe el, un mic burghez din Bastia, de la delincvență la radicalism politic și la clandestinitate.

Filmul îi are în distribuție pe Jean Michelangeli, Henri-Noël Tabary, Cédric Appietto, Marie-Pierre Nouveau și Délia Sepulcre-Nativi și este o producție Franța, 2017, ce va avea premiera în cinematografele românești în 10 august. Joi, 26 iulie, va rula în avanpremieră la Cinema Elvire Popesco, de la ora 21:00. Un film plăcut de TV5MONDE, RFI, Cinemagia și Cărturești.

Independenţa Film

Printre premierele Independența Film în România se numără: The Place (r: Paolo Genovese), Au revoir là-haut (r: Albert Dupontel, 5 Premii César. Cel mai bun regizor), In the Fade (r: Fatih Akin, Cel mai bun film străin, Globurile de Aur, 2018, Cea mai bună actriță - Diane Kruger, Cannes, 2017), Loveless (r: Andrey Zvyagintsev, Premiul Juriului, Cannes, 2017), Happy End (r: Michael Haneke), the Killing of a SACRED DEER (r: Yórgos Lánthimos, Cel mai bun scenariu, Cannes, 2017), The Square (r: Ruben Östlund) - Palme D’Or, Cannes 2017, On The Milky Road (r: Emir Kusturica), Afterimage (r: Andrzej Wajda), The Other Side of Hope (r: Aki Kaurismäki) - Ursul de Argint, Berlinale 2017, La fille inconnue (r: Frații Dardenne), I, Daniel Blake (r: Ken Loach) - Palme d’Or, Cannes 2016, Juste la fin du monde (r: Xavier Dolan) - Grand Prix, Cannes 2016, Snowden (r: Oliver Stone), Youth (r: Paolo Sorrentino) - Cel mai bun film european, 2015, Dheepan (r: Jacques Audiard) - Palme d’Or, 2015, Mommy (r: Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r: Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r: Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r: Lars von Trier), La Vie d'Adèle (r: Abdellatif Kechiche) - Palme d'Or, Cannes 2013, The Hunt (r: Thomas Vinterberg), Amour (r: Michael Haneke) - Palme d'Or, Cannes 2012, Trainspotting (r: Danny Boyle), Amélie (r: Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r: Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r: Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r: Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r: Woody Allen), Dogville (r: Lars von Trier) etc.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Adèle Exarchopoulos, Le Fidèle, Une vie violente

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells