Drunk Parents, în premieră pe marile noastre ecrane, angajează afectiv spectatorii printr-o miză dramatică și - la nivel vizual - atrage publicul prin distribuirea senzualei Salma Hayek și a (încă) frumosului Alec Baldwin. Cei doi joacă rolul soțior Nancy și Frank Teagarten, aflați în colaps financiar, dar care fac tot posibilul să ascundă situația de fiica lor, proaspăt intrată la facultate.
Cei doi soți își vor scoate lucrurile la vânzare în curtea casei iar această idee fără noimă a scenariștilor continuă cu un du-te vino de situații ce oscilează între implauzibil/lipsit de sens și trăsnit, quid pro quo-ouri, gaguri, o surzenie (legată poate de faptul că personajul lui Baldwin e rupt cu totul de realitate - dar cum a supraviețuit financiar într-o lume pe care nu o cunoaște? - are mereu referințe expirate de 10-20 de ani), totul într-un haos dramaturgic.
Fără să explice cum anume cei doi soți au ajuns în situația de față, scenariștii Fred Wolf (care este și regizor, cunoscut pentru The House Bunny din 2008) și Peter Gaulke marșează mult pe gaguri - de exemplu Nancy e mușcată de paianjeni doar ca să o vedem pe Salma Hayek zvârcolindu-se pe jos cu poalele în cap, totul într-o poveste trenantă, cu multe personaje secundare îngrămădite (și unele sub-ploturi care nu duc la nimic), poveste care nici nu te implică, nici nu te prea amuză.
Sigur, e o plăcere să o privești pe Salma Hayek, care la cei 52 de ani ai săi arată de 25, iar cum tratează situațiile extreme în care este personajul ei îți reține atenția. Dar nu e întru totul suficient.
