Nicolas Cage şi noul său thriller supranatural Drive Angry 3D se află pe primul loc în box office-ul românesc, cu 14.561 de spectatori de vineri până luni. Filmul de acţiune este urmat în clasament de Lebăda neagră, producţia care i-a adus lui Natalie Portman un Oscar la 29 de ani.
Două filme de acţiune şi o comedie romantică completează top 5-ul săptămânii: Unknown, în care îl vedem pe Liam Neeson într-un nou rol plin de energie, se află pe locul trei cu 8.657 de spectatori şi SF-ul cu adolescenţi Numărul patru, prezent în acest moment şi pe ecranul IMAX din Bucureşti, se află pe locul... patru, cu 7.210 spectatori. Comedia Fără obligaţii, cu aceeaşi Portman pe afiş, se clasează pe locul cinci, cu 5.470 de spectatori.
Alte două premiere ale săptămânii, True Grit şi London Boulevard, se clasează pe locurile şase şi şapte, cu 5.288, respectiv cu 4.794 de spectatori.
Ultima premieră a săptămânii, filmul românesc Umilinţă, a avut 57 de spectatori în reţeaua România Film, dar producătorul Paradox Film nu a anunţat şi numărul de bilete vândute în reţeaua Cinema City.
Tu la ce film ai fost în weekend?

Părerea ta
Spune-ţi părereaIn schimb filmele cu multiple nominalizari la Oscar care au un succes moderat spre bun in SUA (precum True Grit si The King's Speech) la noi de abia sunt vizionate si este si vina distribuitorului Ro Image 2000 care nu pune la dispozitie mai mult de 15 ecrane in Romania! La No Strings Attached (Fara obligatii) se poate pe 19 ecrane, dar la The King's Speech si True Grit pas. Mai ales castigatorul de 4 premii Oscar inclusiv pt cel mai bun film si actor in rol principal, The King's Speech este in continuare doar pe 3 ecrane! Incasarile la Black Swan sunt destul de modeste la cata reclama i s-a facut pana in prezent reprezentatiei incredibile de balerina surescitata psihic a lui Natalie Portman care a si castigat Oscarul pt cea mai buna actrita in rol principal!