Dragoş Bucur, cel mai cunoscut actor român al generaţiei sale, va juca un nou rol principal în thrillerul Câini, în regia lui Bogdan Mirică (scurtmetrajul Bora Bora, serialul HBO Umbre). Bucur îl interpretează pe Roman, un tânăr care va trebui să înfrunte răufăcători de la graniţa României cu Ucraina. Alte roluri principale sunt interpretate de Vlad Ivanov şi Gheorge Visu.
"Roman, un tânăr de la oraş, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea unde are de gând să vândă moşia moştenită de la bunicul său, decedat de curând. În timp ce face demersurile pentru vânzarea pământului, Roman e martorul unor evenimente bizare, totul culminând cu vizita poliţistului local care îi destăinuie că bunicul lui fusese un infractor cunoscut în zonă - proprietatea lui imensă nefiind altceva decât un vad de transport pentru contrabanda din Ucraina", iată cum descria Bogdan Mirică premisele filmului său în luna martie, când Cinemagia scrie pentru prima oară despre proiect. Roman va trebui să decidă dacă îi înfruntă pe foştii parteneri ai bunicului său, gata de orice pentru a-l împiedica să vândă pământul.
Conform unui comunicat primit de Cinemagia, filmările vor dura aproximativ o lună de zile şi vor avea loc în judeţul Buzău, dar şi în apropiere de Bucureşti, în localităţi precum Călugăreni, Mereni şi Ghimpaţi. Directorul de imagine al filmului este Andrei Butică (Poziţia copilului). Producători sunt Marcela Ursu (42 Km Film), iar coproducători Ellie Meirovitz (EZ Films, Franţa) şi Stephan Komandarev (Argo Films, Bulgaria). Augustina Stanciu (Aferim!) se ocupă de scenografia filmului.
Bogdan Mirică lucrează de patru ani la scenariu, care a participat la mai multe programe şi workshop-uri de dezvoltare precum CineLink şi TorinoFilm Lab. "E un subiect foarte strâns legat de copilăria mea petrecută la ţară şi de sentimentele pe care le-am cărat cu mine de-a lungul anilor. E vorba despre frică, despre instinctul de dominare al omului asupra altor oameni", a spus regizorul despre subiectul violent al filmului. Titlul acestuia vine de la expresia "a fi câine cu cineva". "E despre oameni care au instincte de animale, de bestii", şi-a descris regizorul-scenarist personajele. Un alt termen folosit de Mirică pentru a-i descrie pe antagoniştii filmului este acela de "psihologie malformată".
La prima zi de filmări a fost prezent şi Gheorghe Visu. Despre personajul său, actorul a spus, citat în comunicatul de presă: "Mă duce undeva în tinerețea mea, la începutul anilor '80. E acelaşi gen de personaj, dar cu 40 de ani mai bătrân". Despre tipul de actor pe care şi-l dorea în film, Bogdan Mirică a declarat: "Îmi trebuiau actori care să aibă o fibră aparte, de virilitate mocnită, care oricând poate exploda. Vorbesc de potenţialitatea lor artistică, nu de realitate."
Filmul va putea fi văzut pe marile ecrane din ţară în 2016.
Credit foto: Ioana Weiss/42 KM Film