După 13 ani de la multipremiatul film „Finding Nemo”/„În căutarea lui Nemo”, regizorul Andrew Stanton a avut revelaţia unei poveşti nespuse – tot despre familie şi prietenie – pe care ne-o aduce acum pe marile ecrane, într-o producţie de animaţie plină de aventură. Personajul principal, Dory, e un peşte care are probleme de memorie şi, în consecință, uită cu uşurinţă multe lucruri. În mod uimitor, deşi nu ţine minte figurile pe care le-a întâlnit în Ocean, de-a lungul vieţii, are amintiri emoţionale şi senzoriale, cea mai pregnantă fiind cea de abandon şi de pierdere.
Dory continuă să înoate
„Optimismul şi altruismul lui Dory sunt de fapt un mecanism de apărare”, crede Stanton. „E o armură pe care o afişează ca să scape de întrebările celorlalţi, dar şi ca să se protejeze de eventualele dezamăgiri. Când o cunoaştem pentru prima dată în «În căutarea lui Nemo» o auzim adesea cerându-şi iertare. Ea presupune că problemele ei de memorie au consecinţe şi asupra celorlalţi. Pentru mine e clar că acolo e povestea, că Dory merită să aibă o stimă de sine mai crescută şi că noi trebuie să-i aflăm povestea”. „E o poveste despre familie”, afirmă Ellen DeGeneres, actriţa care îi dă glas lui Dory. „E şi o poveste despre curajul de a face ceea ce trebuie făcut, chiar dacă nu îţi aduci aminte exact în ce constă asta.”
Ce ascunde veselia excesivă
Poate că în „În căutarea lui Nemo”, Dory apărea ca fiind veselă şi superficială, dar ea, de fapt, are o latură profundă şi sensibilă, mai greu vizibilă, dar care de data aceasta iese la lumină. Dory îşi dă brusc seama că are părinţi iubitori care au marea calitate de a avea încredere în ea, sentiment de care ea îşi aduce aminte precis. Imediat, însă, se conturează şi sentimentul abandonului – e şi normal, Dory s-a pierdut de părinţi în copilărie. De când se ştie străbate Oceanul, dar fără ţintă şi fără să ştie de ce.
„Dory uită detalii ca numele lui Nemo, dar are o memorie emoţională perfectă – ştie, de exemplu, cât de mult îi iubeşte pe Nemo şi pe Marlin. De asemenea, ştie că-şi iubeşte părinţii”, explică producătoarea Lindsey Collins. „De fapt, misterul problemelor ei de memorie e cheia poveştii”, potrivit scenaristei Victoria Strouse. „Memoria e unul dintre fundamentele familiei – amintirile tuturor acelor interacţiuni, ale tuturor acelor experienţe care ne şlefuiesc personalitatea! Dory are astfel de amintiri la nivel profund, iar accesarea lor e extrem de importantă pentru călătoria în care porneşte şi de-a lungul căreia descoperă că nu este atât de tulburată pe cât se credea”.
Dory se aventurează în necunoscut alături de prietenii care îi sunt a doua familie şi ajunge la Acvariul din California unde speră să fie părinţii ei, iar aici îşi face repede noi prieteni dragi, lărgindu-şi familia adoptivă, în timp ce o caută pe cea biologică.
