Regizorul Cristian Mungiu si directorul de imagine Mihai Malaimare Jr. sunt nominalizati la Independent Spirit Awards. Aceste premii sunt acordate de producatorii independenti de film din Statele Unite celor care nu lucreaza cu marile studiouri de la Hollywood. Cristian Mungiu a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film strain cu "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si intra in competitie alaturi de "The Band's Visit" (Israel), de Eran Kolirin, "Once" (Irlanda) de John Carney, "Lady Chatterley" (Franta) de Pascale Ferran si "Persepolis" (Franta) de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi.
Directorul de imagine Mihai Malaimare Jr. a fost nominalizat pentru filmul "Tinerete fara tinerete" al lui Francis Ford Coppola. Malaimare Jr. intra in competitia pentru Cel mai bun director de imagine cu Mott Hupfel ("The Savages"), Janusz Kaminski ("The Diving Bell and the Butterfly"), Milton Kam ("Vanaja") si Rodrigo Prieto ("Lust, Caution").
Filmul "I'm not there", despre viata si cariera lui Bob Dylan, a avut cele mai multe nominalizari, fiind prezent la cinci categorii.
Independent Spirit Awards vor fi decernate pe 23 februarie 2008.