Documentarul „Sunt însărcinată în România”, în cinematografe din 6 decembrie

de Cinemagia în 4 Dec 2018
Realizat în 2016, este o radiografie a condiției tinerei mame și a femeii, se vede într-un comunicat remis Cinemagia

Începând cu această săptămână, cinematografele din București și din țară vor găzdui proiecții ale documentarului de lungmetraj „Sunt însărcinată în Romania”, semnat de cineastul spaniol Jesus del Cerro, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Cinefilii sunt invitați la o serie de proiecții speciale în București, urmate de dezbateri tematice, alături de invitații săi și cu participarea publicului spectator, premiera urmând să aibă loc pe 6 decembrie, la Cinemateca Eforie, de la orele 19.00.
 
Documentarul, realizat în 2016 este o radiografie a condiției tinerei mame și a femeii, în general, în timpurile noastre. Filmul îmbină interviuri cu peste 40 de femei însărcinate, care trăiesc în România și în Spania, în diverse medii sociale, reușind să scoată la lumina o realitate cu fațete multiple, ca disfuncționalitatea sistemului de sănătate publică, discriminarea la locul de muncă, lipsa de sprijin din partea societății și a partenerului de viață. În ciuda diferențelor majore de varstă, nivel de educație, ocupație sau statut material, gândurile și dorințele protagonistelor documentarului merg în aceeași direcție. În pofida dificultăților reale, fără excepție, mamele sunt fericite că au ales viața copilului lor.
 
 Programul evenimentelor speciale
 
 Joi, 6 decembrie, ora 19:00  
 Cinemateca Eforie (Str Eforie nr 2)
 Temă dezbatere: „Cum sprijinim femeile însărcinate?”
 Invitat: Alexandra Nadane, Centrului de consiliere „Sfanta Alexandra Imparateasa”
 
 Sâmbătă, 8 decembrie, oră 19:00
 Cinemateca Union (Strada Ion Câmpineanu 22)
 Temă dezbatere: „Condiția femeii românce la început de secol XXI"
 Invitat: Daniela Nane
 
 Marți, 11 decembrie, oră 18:30
 Cinema Muzeul Țăranului (Strada Monetăriei 3, București)
 Temă dezbatere: „Context relațional și emoțional al femeii însărcinate"  
 
 Jesús del Cerro a lucrat atât în România cât și în Spania. În Spania a regizat și produs unele dintre cele mai de succes seriale-Medic de familie, Polițiștii, Colegii sau Buticul lui Pepe, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Între anii 2003 – 2005 a fost regizorul, creatorul și producătorul executiv al serialului Cu un pas înainte, care a devenit imediat un succes în peste 60 de tări. Adaptarea acestui serial l-a adus pentru prima dată în România în anul 2006.
 Din anul 2007 s-a dedicat în întregime regiei cinematografice, cu reușite remarcate de critici și de public. La jumătatea anului 2008 s-a reîntors la București începând etapa de producător și regizor de film în România cu Contra timp (2008) și Contra timp 2 (2009), Ho Ho Ho (2009), Nașa (2011), S-a furat mireasa (2012), Hawaii (2017).
 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells