Divergent, următorul „The Hunger Games”: premise, protagonişti, trailer

de Gloria Sauciuc în 27 Aug 2013
Sf-ul de aventuri are premiera în România pe 21 martie 2014

Divergent, SF-ul plasat într-un univers distopic, cu Shailene Woodley în rolul principal, şi Kate Winslet, Maggie Q, Jai Courtney, plus Ray Stevenson completând distribuţia, a lansat ieri primul teaser-trailer. Din el aflăm că protagonista este un „Divergent”, şi că nu poate fi controlată... Sf-ul, ce promite o avalanşă de aventuri, tensiune şi o poveste romantică, are premiera în România pe 21 martie 2014.

Plasat în viitor, într-o lume unde oamenii sunt împărţiţi în facţiuni diferite în funcţie de personalitatea lor, Divergent aduce la viaţă un univers apropiat celui din Jocurile foamei. Tris Prior (Shailene Woodley) a fost avertizată că, fiind un Divergent, nu se poate integra în niciunul dintre aceste grupuri. Însă, când ea descoperă o conspiraţie menită să distrugă pe toţi Divergenţii, trebuie să afle ce anume face pe un Divergent atât de periculos înainte să fie prea târziu.

Divergent, în regia lui Neil Burger, este inspirat din romanul omonim semnat Veronica Roth, fiind primul film dintr-o trilogie, plasată într-un Chicago distopic din viitor... Producători sunt Lucy Fisher, Pouya Shabazian şi Douglas Wick, iar scenariul e semnat Evan Daugherty şi Vanessa Taylor. Divergent este romanul de debut al autoarei americane. Povestea a fost comparată cu alte cărţi pentru publicul tânăr, datorită asemănării de temă şi de target de vârstă: autoarea însăşi declară că ideea din spatele filmului i-a venit în timpul studiilor universitare.

Summit Entertainment a achiziţionat drepturile de ecranizare ale cărţii, filmările începând în mai 2013. Cel de-al doilea roman din serie, Insurgent, a apărut pe 1 mai 2012. Cea de-a treia şi ultima carte, Allegiant, va fi publicată în Statele Unite pe 22 octombrie 2013. The New York Times remarca faptul că Divergent „explorează una dintre temerile majore ale adolescenţei - conştientizarea faptului că maturizarea înseamnă să îţi laşi familia în urmă, nu numai fizic, ci şi mental”. The Voice of Youth Advocates are acelaşi punct de vedere, considerând că Divergent arată presiunea de a „alege între a-ţi urma părinţii sau de a face ceva nou”. Revista Publishers Weekly vede modul în care autoarea a descris procesul de iniţiere al protagonistei drept „deopotrivă captivant şi violent”, descriind şi povestea de dragoste drept „tulburătoare" şi plină de „tandreţe copleşitoare". Kirkus Reviews susţine aceeaşi părere, afirmând că „acţiunea se derulează într-un ritm captivant, cu şocuri de brutalitate sau momente emoţionante de tandreţe”.

Într-un viitor distopic, cetăţenii din Chicago trăiesc într-o societate împărţită în cinci facţiuni, fiecare trebuind să reprezinte o anumită calitate umană: Abnegaţia (cei altruişti), Prietenia (cei paşnici), Candoarea (cei sinceri), Temeritatea (cei curajoşi), Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, cei în vârstă de 16 ani dau un test care le spune pentru care dintre facţiuni sunt cel mai potriviţi, după care trebuie să se hotărască dacă vor rămâne în familia lor naturală sau se vor transfera în altă facţiune. Beatrice Prior, de şaisprezece ani, s-a născut într-o familie din tabăra Abnegaţiei, însă nu este o persoană în mod necondiţionat altruistă, precum fratele ei, Caleb (Ansel Elgort). Ea se simte singură şi nelalocul ei, iar atunci când dă testul de aptitudine, rezultatele ies neconcludente: nu i se potriveşte nicio etichetă în sine, dovedind talent în trei câmpuri diferite: altruism, erudiţie şi curaj. Astfel, ea devine una dintre „divergenţi”, şi i se cere să păstreze secret acest lucru, fiind înregistrată în sistem ca fiind una dintre Altruişti.

În ziua alegerii, spre surpriza familiei, Beatrice ia decizia să părăsească tabăra Altruiştilor şi să intre în tabăra Curajoşilor (fratele ei, Caleb, alege tabăra Inteligenţilor). Tânără îşi părăseşt familia şi îşi găseşte o nouă casă, devenind Tris şi împrietenindu-se cu alţi iniţiaţi, Christina (Zoë Kravitz), Al (Christian Madsen) şi Will (Ben Lloyd-Hughes). Un alt iniţiat, Peter (Miles Teller), devine adversarul ei, neavând încredere că ea ar avea calităţile necesare pentru un Curajos. Face cunoştinţă cu antrenorul lor, Four, care le explică cum că înainte de a fi acceptaţi trebuie să treacă printr-o etapă de iniţiere după care trebuie să se înscrie în primii zece - altfel sunt respinşi şi rămân în afara facţiunilor.

Procesul de iniţiere e împărţit în trei etape: prima implică utilizarea armelor, albe şi de foc şi lupta corp la corp. Deşi mai slabă decât colegii ei, Tris finalizează pe locul şase. Faza a doua o pune într-o simulare, ca şi la testele iniţiale, care implică diverse scenarii de pericol relevante pentru propriile frici - scopul ei e să testeze cât de bine îşi păstrează candidatul calmul. Deoarece Tris este Divergentă, dovedind calităţi ale altor facţiuni, înţelege spre deosebire de ceilalţi că este supusă unui test, reuşind să manipuleze sistemul. Avertizată de dinainte să ţină secret că este Divergent, pentru că cei din această situaţie sunt executaţi de către facţiuni, Tris se pregăteşte pentru ultima etapă, o simulare numită peisajul fricii, unde toate fricile se adună iar candidatul trebuie să îşi folosească toate tehnicile învăţate în fazele anterioare pentru a-şi depăşi frica, iar scorul vine în funcţie de câte lucruri pot trezi frica fiecăruia...

 

Exploreaza subiecte similare:

Divergent, Shailene Woodley, Kate Winslet, Maggie Q, Jai Courtney, Ray Stevenson, Neil Burger, Evan Daugherty, Vanessa Taylor, Zoë Kravitz, Christian Madsen, Ben Lloyd-Hughes, The Hunger Games

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vladimir84 pe 27 august 2013 10:55
Imi plac actorii, dar nu cred ca filmul va avea acelasi succes ca si "Hunger Games".
Phantom_sub pe 27 august 2013 11:13
MIe imi place mai mult povestea, nu si personajele. Si sper sa nu fie urmatorul Hunger Games. Nu prea imi place Hunger Games. :D
Bayard pe 27 august 2013 11:31
Complicat si ridicol.
Han_Solo pe 27 august 2013 11:54
Bine spus. Nu am inteles mai nimic. Din putinul care l-am inteles, Divergentii astia sunt un fel de superiori din toate punctele de vedere? Adica avand 2-3 calitati in plus fata de restu...deci sunt elimintati pentru ca ceilalti se tem de ei? PS: Daca tot sunt la moda povestile astea pt tineri, de ce nu se ecranizeaza si Capra cu 3 Iezi?
Bayard pe 27 august 2013 13:29
Pe mine m-a deranjat imparteala aia in categorii... adica unul care e prietenos nu e si sincer??? Si asa mai departe...
radu3455 pe 27 august 2013 12:52
nu arata rau,sper sa iasa ceva bun
andreea7214 pe 27 august 2013 14:30
Numai mie mi se pare o mare prostie o astfel de comparatie ? E o prostie sa spui despre un film ca este noul "The hunger games" , noul "Scooby Doo" , noul "Ma doare undeva"? Urasc asta...de ce Divergent nu poate fi pur si simplu noul Divergent? Poate unora nu le-a placut THG ...
DeadSea07 pe 27 august 2013 16:37
Nu cred ca o sa fie ca "The Hunger Games"
wings1104 pe 28 august 2013 13:36
Mie nu-mi plac actorii, exceptandu-le pe Shailene Woodley si pe Kate Winslet. Cred ca actorul care il joaca pe Four/Tobias este o alegere proasta. Cartea a fost foarte buna, la fel si "Insurgent". Sa speram ca filmul va fi de calitate, desi (mai mult ca sigur) nu se va ridica la nivelul Jocurilor Foamei.
alex_il_fenomeno pe 31 august 2013 17:18
Sper sa fie mai reusit ca primul, avand si nume mari pe langa o poveste consacrata.
Tyson_Kyd pe 9 septembrie 2013 14:16
Dupa parerea mea, nu este mare lucru de capul acestui film .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells