La ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes, Disney va prezenta două noi proiecte 3D, anunţă Hollywood Reporter. Reprezentanţii Studiourilor vor dezvălui la Cannes primele detalii şi imagini despre filmul lui Robert Zemeckis, A Christmas Carol.
Cu această ocazie, va fi organizat un eveniment special pentru presă pe data de 18 mai.
Vedetele peliculei, Jim Carrey şi Colin Firth vor fi alături de Zemeckis la această întâlnire.
De asemnea, filmul de animaţie 3D, "Up", va deschide festivalul de anul acesta. "Up" se va lansa în Statele Unite pe 29 mai şi pe 12 iunie în România.