Campionul categoriei mijlocii al evenimentelor sportive organizate de compania Strikeforce - una dintre cele mai cunoscute peste ocean în domeniul MMA – Cung Le şi-a menţinut popularitatea în lumea artelor marţiale prin evoluţiile sale spectaculoase din ring, în timp ce, în paralel, încerca să cucerească teren la Hollywood.
A debutat în producţii de buget mic, precum Sleight of Hand şi Dark Assassin, pentru a se face remarcat apoi în filme precum Fighting (cu Channig Tatum în rol principal), SF-ul Pandorum şi drama poliţistă Tekken. Pentru 2012, are deja o agendă de lucru extrem de încărcată: Dragon Eyes, The Grandmasters şi The Man with the Iron Fists.
Timpul acordat lucrului pe platourile de filmare l-au ţinut pe Le timp de trei ani departe de competiţiile sportive, iar la revenirea în ring, anul trecut, a suferit o înfrângere ruşinoasă. Cel care l-a învins, Wanderlei Silva, a făcut o remarcă usturătoare la adresa sportivului originar din Vietnam, căruia i-a spart nasul în timpul luptei: „Ar trebui să-mi mulţumească. Va face mai mulţi bani la Hollywood pentru că arată acum la un luptător autentic”, a spus el.
Părerea ta
Spune-ţi părereaAh, Cristina, how about: "Opt actori deveniti luptatori"?... Uneori e amuzant sa dai o replica "in oglinda" :-). Macar asa, ca sa creezi confuzie si sa te amuzi cum reactioneaza lumea...