Din culisele filmului „Gardienii Galaxiei Vol. 2”

de Cinemagia în 27 Apr 2017
Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 5 mai 2017, fiind disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos

Din 5 mai, cea mai simpatică şi improbabilă echipă de super-eroi va salva galaxia a doua oară, odată cu premiera SF-ului „Gardienii Galaxiei Vol. 2”. Până atunci, iată șase lucruri  despre cea mai nouă producţie Marvel.

Regizorul James Gunn a dorit ca aspectul filmului să amintească de romanele pulp din anii ’50-’60. Astfel, el s-a inspirat din arta vintage Wally Wood şi s-a uitat la „Flash Gordon” – atât la original, cât şi la filmul din anii ’80.

Actriţa australiană Elizabeth Debicki, care joacă rolul lui Ayesha, lidera rasei Suverane, are o înălţime de 1,91 m, iar James Gunn a vrut ca ea să fie chiar mai înaltă, mult peste Chris Pratt. Încălţată cu pantofi cu platforme, Debicki a atins o înălţime de peste 2 m, depăşindu-l pe Pratt, care are 1,88 m.

Unul dintre cele mai mari progrese în film a fost cel legat de procesul de machiaj al lui Drax. La primul film, acest machiaj dura, în medie, 3 ore şi jumătate. Cu noul procedeu îmbunătăţit, echipa de make-up a reuşit să reducă timpul petrecut pe scaun de către Dave Bautista la o oră şi optsprezece minute. Echipa a dezvoltat, de asemenea, şi o nouă metodă de îndepărtare a machiajului, care necesita ca Bautista să intre într-o maşinărie tip saună.

Una dintre provocări a fost filmarea lui Baby Groot, micuţul personaj de numai 25 cm trebuind să fie încadrat de către actori înalţi precum Dave Bautista sau Chris Pratt. Astfel, realizatorii filmului au folosit macheta originală pentru a arăta cum este inclus în scenă Baby Groot. Apoi, directorul de imagine Henry Braham şi regizorul James Gunn au trebuit să-şi dea seama cum să amplaseze camerele, pentru a-l surprinde pe micuţul Groot în raport cu personajele umane.

Departamentul de Props-uri a creat un gândac comestibil pentru una dintre scene. Mai întâi, un ilustrator a desenat insecta, pornind de la aspectul unui gândac mirositor, iar apoi au folosit o imprimantă 3D pentru a-l creşte la scara dorită, după care l-au acoperit cu o vopsea cool. Următoarele mulaje au fost realizate astfel încât versiunile comestibile să fie din ciocolată.

Un vehicul care îi va cuceri cu siguranţă pe fani este Ford-ul Cobra din 1979. James Gunn, care este un pasionat al maşinilor puternice, l-a ales pe acesta drept automobilul pe care Ego, tatăl lui Peter Quill, îl conduce la începutul filmului. Maşina este vopsită în albastru-verzui şi portocaliu la fel ca Milano, nava spaţială a lui Peter Quill. Se pare că acestea sunt culorile familiei Quill!

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy Vol. 2, James Gunn, Elizabeth Debicki, Chris Pratt, Wally Wood, Flash Gordon, Dave Bautista, Henry Braham

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
camaleonii pe 27 aprilie 2017 22:11
Din culisele filmului „Gardienii Galaxiei Vol. 2” : filmul este si mai slab ca vol1, parte care a fost si ea extrem de slaba (conform recenziilor aparute pana acum de oamenii care au vazut filmul)
mihnea_aspru95 pe 30 aprilie 2017 16:39
Eu cred, că "Volumul 2" va fi mult mai palpitant, cu toate că prima parte a fost de 7-8, sau 9 (eu i-am dat 8, totuşi merită pentru coloana sonoră şi pentru melodiile introduse frumos (de ex. ca-n Suicide Squad sau Watchmen)).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells