Din 6 mai, Serile filmului românesc Timpul, la Iaşi

29 Apr 2015
George Mihăiţă, premiat pentru întreaga activitate la această ediţie a evenimentului

Filmele româneşti prind viaţă la Iaşi. Timp de cinci zile, în perioada 6-10 mai 2015, Asociaţia Studenţilor Jurnalişti (ASJ) şi Asociaţia Revistei Timpul (ART) organizează cea de-a VI-a ediţie a festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL.

Evenimentul de anul acesta îi este dedicat actorului George Mihăiţă. Proiecţiile vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor şi în aer liber, în grădina publică Palas. Seara de Gală va conţine momente unice, dedicate actorului George Mihăiţă, căruia ii va fi oferit un premiu pentru întreaga activitate de pe scena filmului românesc. Alături de actor vor fi prezenţi Irina Margareta Nistor (consultant cinematografic al festivalului), actorul Vladimir Găitan şi actriţa Ileana Popovici.

A VI-a ediţie, cu implicarea tinerilor şi „reconstituiri” importante
Pentru prima dată, festivalul are o temă: Reconstituirea. Majoritatea filmelor de anul acesta pornesc de la anumite fapte reale, situaţii întâmplate sau care recompun anumite momente. Filmul-vedetă este Reconstituirea în regia lui Lucian Pintilie, unde rolul principal îi aparţine lui George Mihăiţă.

Criticul de film Irina Margareta Nistor este consultantul cinematografic al festivalului şi va fi prezentă, alături de invitaţi, la întâlnirile cu iubitorii de film românesc din Iaşi. „SerileFilmuluiRomânesc TIMPUL, ediţia a VI-a, debutează pe 6 mai, cu o peliculă-far a anilor '60, Reconstituirea, al cărei protagonist de 66 de ani are în continuare sufletul adolescenţilor, pe care îi cucereşte şi călăuzeşte de atâta vreme, cu un farmec incontestabil: George Mihăiţă, românul şi europeanul. O întâlnire ce cu siguranţă va rămâne de neuitat, întipărită în memoria afectivă a publicului ieşean, cinefil, de toate generaţiile”, susţine Irina Margareta Nistor.

Adrian Păduraru este ambasadorul cultural al ediţiei de anul acesta. Personalitate cinematografică, actorul ieşean va reprezenta imaginea festivalului în mediile culturale din ţară.

„Iubesc filmul românesc” este o campanie marca Serile Filmului Românesc TIMPUL şi vine în sprijinul promovării producţiilor cinematografice româneşti din toate timpurile. Pe prima pagină a site-ului festivalului, cinefilii pot încărca o fotografie de profil, apoi o pot descărca cu marca Iubesc Filmul Românesc. Ideea campaniei a pornit din dorinţa de a atrage cât mai mulţi cinefili în mediul online, ca mai apoi să continue offline.

Serile Filmului Românesc Timpul anunţă următorii invitaţi ai festivalului: Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Teodor Corban, Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Andrei Duban, Gianina Corondan. Sub genericul reconstituiri, invitaţii se vor întâlni la Iaşi în contexte potrivite susţinerii şi promovării momentelor importante din cinematografia românească.

Exploreaza subiecte similare:

George Mihăiţă, Reconstituirea

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells