Filmul romanesc “Maria” a avut o premiera de succes la festivalul de film de la Locarno, unde a obtinut nu mai putin de patru premii importante, printre care Premiul pentru interpretare feminina – Diana Dumbrava, la debut intr-un rol principal. Cu participare la peste 8 festivaluri si peste 14 premii obtinute in Romania si mai ales in strainatate, “Maria” se distinge a fi unul dintre putinele fructe bune ale cinematografiei noastre de acum doi ani. Diana Dumbrava a mai primit premiul pentru interpretare “Agressione”, la TIFF, unde filmul a fost prezentat in avanpremiera video, Premiul pentru interpretare UCIN, precum si nominalizarea la premiile Academiei Europene de Film pentru cea mai buna interpretare feminina. Intr-o dupa-amiaza de aprilie m-am intalnit cu Diana la “Cafeneaua Actorilor”, ce loc mai potrivit pentru o discutie despre actorie si film?
A.P.: Pentru inceput te rog sa mergi putin inapoi in timp, iti amintesti cum a fost primul moment artistic pe o scena? De atunci ai stiut ca vei fi actrita?
Diana Dumbrava: Ce-mi amintesc eu este inclinatia mea spre muzica, examenul pe care l-am dat la liceul de muzica, unde am facut pian. Acela a fost un moment destul de emotionant pentru virsta aceea, cred ca aveam 6 ani. A fost un examen destul de greu. A fost acealsi tip de competitie ca la examenul de admitere la actorie.
A.P.: Si inclinatia spre actorie?
D.D.: Inclinatia spre actorie a aparut mai tirziu. Eu am antecedente in familie, un tata care a fost actor de provincie, o mama care a cochetat cu actoria si a dat examen la Institutul de Teatru; s-ar putea sa fie o mostenire, cred eu. In liceu m-am hotarit sa dau la actorie. Eu mi-am petrecut copilaria in cinema. Atractia spre film am avut-o de foarte mica, chiar din clasa a treia-a patra. Intram la un film si stateam de multe ori la doua reprezentatii consecutive. Actoria e ceva care a venit din mine, sint lucruri pe care nu le poti spune intotdeauna in cuvinte. Asta e ceea ce mi-a spus mie sufletul ca trebuie sa fac in viata. Am facut teatru de amatori, am participat si la Cintarea Romaniei, era obligatoriu inainte de Revolutie, daca vroiai sa dai admitere la Institutul de Teatru, am jucat in piese, am spus poezii… Eu am intrat a patra oara la actorie, in ’90. Trei ani am incercat pe locuri foarte putine, unde sansele erau foarte mici.
A.P: Publicul te-a vazut de curind intr-un rol deosebit de greu, in filmul “Maria”, dar si destul de riscant pentru un prim rol principal, ma refer la tipul de personaj. Nu ti-a fost teama de Maria?
D.D.: Sigur ca mi-a fost teama. Dar, pe de alta parte, a fost un rol complex, o provocare, o modalitate de a crea o performanta actoriceasca. Fiind si la primul rol principal, normal ca tensiunea a fost mai mare. In film mijloacele sint mult mai economice decit cele pe care le foloseste actorul in teatru. Fata de teatru unde jocul trebuie sa fie eficient si pentru cel din ultimul rind, in film la gros-plan, la prim-plan, gindul este foarte important. In teatru gestul este mai larg, energia e mult mai puternica, aici este un alt tip de energie, care trebuie comprimata, trebuie sa ai mare grija sa nu cazi in patetic. Cumva rolul a fost pe muchie de cutit, pentru ca exista riscul de a cadea intr-o melodrama, ori eu am incercat sa pastrez adevarul si naturaletea personajului.
A.P.: Cind joci un rol, cit de mult te implici tu si cit lasi personajul sa te transforme?
D.D.: Nu stiu daca las personajul sa ma transforme. Calea mea este de a pleca dinauntru in afara. In ceea ce priveste “Maria”, pot sa spun ca m-am inspirat din jur, situatii ca ale ei se intilnesc la tot pasul, oameni care traiesc in mizerie, in saracie, nu a fost nevoie sa ma documentez foarte mult. Am vazut-o si pe Maria cea reala, parte din replici, poezia din film sint chiar cuvintele ei. Eu am cautat sa ma pun in situatii si sa creez acest rol, dar am venit si cu datele mele personale, experienta acumulata in teatru, rolurile dramatice puternice pe care le-am jucat pina la Maria. De altfel, am jucat in “Sase personaje in cautarea unui autor” fata vitrega, personaj care avea un numitor comun cu Maria, aceeasi situatie in care si Maria si fata vitrega se prostitueaza, dar, atentie, din necesitate. Maria nu este o prostituata obisnuita. Probabil orice prostituata are o motivatie, dar in cazul acesta este vorba de o femeie care se sacrifica, alege calea asta pentru a-si creste copiii, dintr-o mare nevoie. Practic, ea face o mare renuntare.
A.P.: Stiu ca a fost mai intii un film documentar, apoi un scurt-metraj. Cum a evoluat personajul Maria, de la realitate la fictiune si apoi la lung-metraj?
D.D.: Au trecut niste ani intre cea care a jucat Maria in ’97 si cea care a jucat Maria in 2002. Eu am mai evoluat ca actrita, dar am pastrat linia personajului. Am pornit tot de acolo, mai ales ca asta s-a dorit. Sigur, s-a organizat un alt casting si pentru celelate personaje. Personajul a evoluat prin complexitatea secventelor, prin dezvoltarea scenariului. Scurt-metrajul avea 25 de minute, era un eseu cinematografic, mai apropiat de cazul real, personajul era mai hieratic, a fost dezvoltat in lung metraj cu mijloacele fictiunii, foarte multe secvente au fost mult mai dinamice, mi-au dat posibilitatea de a crea un personaj mult mai puternic si complex. Si apoi, au aparut personaje noi, bineinteles, din ratiuni dramatice, personajele Milco si Mala, care nu erau in scurt-metraj.
A.P.: Ai fost cu filmul “Maria” la mai multe festivaluri de unde v-ati intors cu premii importante. De la avanpremiera video la TIFF, la premiera in festivalul de la Locarno, Chicago, Sarajevo, Hamburg… Cum e atmosfera in festivaluri cind esti in competitie?
D.D.: Cred ca participarea in sine, faptul de a te afla in competitie este foarte important, inseamna ca esti recunoscut. Eu am o vorba: participarea la festival ii face pe toti cei care sint in competitie cistigatori. Rezultatul mai putin conteaza. Dincolo de asta, sigur, sint emotii mari, cind iti vezi filmul proiectat pe ecran, simti reactia publicului, mai sint si conferintele de presa, conferintele cu publicul, momentul in care iti pun intrebari, vezi oameni emotionati, oameni care te recunosc, in sensul creativ, care te aprecieaza, te admira pentru ce le-ai oferit. Fiecare festival isi are atmosfera lui, important este ca esti acolo, ca ai fost selectionat, si ca ai o satisfactie, ca munca ta nu e inutila.
A.P.: De obicei se spune “cum a primit publicul filmul”. Eu te intreb cum apreciezi tu publicul, pe cel din afara si, mai ales, pe cel din Romania?
D.D.: Pentru publicul din afara povestea Mariei a fost intriganta, emotionanta, ei au fost foarte atinsi de poveste si de faptul ca mai exista povesti ca a Mariei. In Romania nu pot sa spun ca nu sint foarte multi oameni carora le-a placut filmul, care au fost impresionati de Maria, dar cred ca publicul roman este saturat de genul asta de film, vor sa vada si altceva, alt gen de povesti, alt tip de fictiune. Si e de inteles, majoritatea filmelor post-decembriste s-au inspirat din Revolutie, din saracie, din mizerie… ei, romanul vrea altceva in acest moment. Are nevoie de altfel de subiecte, asta e ce am inteles eu vorbind cu oamenii. Reactia celor din afara a fost diferita, au perceput altfel povestea si chiar au fost entuziasmati de acest film.
A.P.: Dupa premiile pe care le-ai primit, au aparut oferte de la firme de casting, de la producatori straini? Si, legat de asta, ce parere ai tu despre impresariatul artistic pentru actori? Ar trebui sa existe si in Romania?
D.D.: Deocamdata ofertele n-au aparut. Au fost niste discutii la un moment dat cu un producator german, dar care nu s-au concretizat. In Romania chiar nu exista impresariat artistic pentru actori, noi sintem proprii nostri impresari. Atita timp cit nu exista cerere pentru actorul roman, nu poate exista asa ceva. Vorbesc de film, pentru ca teatrul este o institutie bugetara si aici nu poate exista un impresar decit daca esti liber-profesionist. Dar se fac foarte putine filme, iar ca sa poti avea un impresar, ar trebui sa ai oferte, sa aiba ce negocia. Dar sansele de a face film sint minime. Asadar nu stiu cind va fi posibila meseria asta de impresar artistic in Romania.
A.P.: Cind joci condusa de un regizor care este libertatea actorului de a-si gasi personajul?
D.D.: Depinde de regizor, pentru ca sint regizori care stiu foarte bine ce sa-ti ceara. Este o conlucrare cu regizorul, pentru ca tu poti sa vii cu o propunere si el poate sa fie de acord sau nu cu ea. Intilnirea dintre regizor si actor cred eu ca este cel mai bine sa fie undeva la mijloc. Actorul sa aiba si libertatea de a crea, de a veni cu intuitia lui. Eu sint un actor maleabil si incerc sa primesc, dar cind nu simt ceea ce-mi spune regizorul, atunci caut sa gasesc adevarul meu, pentru ca cel mai important este ca actorul sa reuseasca sa fie credibil, sa fie adevarat. Si cred ca asta vrea si regizorul.
A.P.: Cum este actrita si cum este omul Diana Dumbrava?
D.D.: Asta e o intrebare foarte grea… Actrita Diana Dumbrava este cea care poate fi vazuta pe scena. Puncte comune… e foarte mult de spus pentru ca nu pot sa ma impart intre cum e Diana Dumbrava si cum e actrita. Sint doua lucruri continute; faptul ca eu sint o persoana care elaboreaza, care are seriozitate, care iubeste profesia, vine din persoana Diana Dumbrava, ele nu pot fi separate, nu exista femeia si actrita, ele sint impreuna. Eu cind urc pe scena, urc tot cu mine, vin cu sufletul meu, din mine pornesc toate starile. In momentul cind lucrez la un rol, procesul creatiei, tipul de elaborare, toate astea vin din omul Diana Dumbrava, eu devin un personaj. Sint si, hai sa zicem, nu sint in acelasi timp, acel personaj, pentru ca publicul ma vede ca fiind personajul, iar eu pe scena sint si Diana si Gertruda. Nu cred in tipul asta de transpunere in personaj, in sensul ca eu in acel moment sint total altcineva. Pentru ca tu iti folosesti trupul, datele psiho-fizice, si nu exista un alt om in locul tau. Esti tot tu, doar ca intr-o alta situatie, te pui in situatia personajului tau si devii pentru cei din sala, prin conventie, regina.
A.P.: Sint roluri pe care le-ai jucat si ti-au ramas dragi? Dar roluri in care ti-ar placea sa joci?
D.D.: Un rol care mi-a ramas foarte drag, pentru ca experienta mea vine din teatru, m-am format ca actor de teatru, este fata vitrega din “Sase personaje…”, iar in film e clar, Maria, pentru ca este si primul rol principal si este o piatra de incercare, care, zic eu, m-a marcat, in sensul pozitiv, m-a sensibilizat si mi-a adus, pe linga premii, si posibilitatea de a-mi demonstra ca pot sa fac film. Iar roluri in care mi-ar placea sa joc: Lady Macbeth, Ana Karenina, madame Bovary sau Arcadina din Pescarusul, iata voi juca regina din Hamlet. Mi-ar placea sa joc si in piese contemporane. Sigur n-as mai putea sa joc acum Ofelia, sau Julieta, dar nu pot sa spun ca regret asta. Am jucat destule roluri importante, puternice, care au dus mai tirziu la rolul Mariei.
A.P.: Ai putea sa-mi povestesti o intimplare amuzanta, ceva din culise, poate chiar de la filmari, ceva care ti s-a intimplat sau care te-a inspirat?
D.D.: Foarte multe lucruri haioase s-au intimplat cu Horatiu Malaele, a fost o prezenta foarte tonica, a improvizat tot timpul, a destins atmosfera. Mi s-a intimplat sa uit replica, sa am lapsusuri. La filmare e mai usor, pentru ca poti sa spui “stop”, dar mi s-a intimplat in teatru si acolo nu poti sa te opresti. Trebuie sa improvizezi, sa iesi din situatie. Sint momente cind esti bolnav, poti sa fii de exemplu racit, si atunci trebuie sa-ti asumi situatia: personajul meu este racit in aceasta seara. Dar se intimpla un lucru extraordinar si cred ca e valabil pentru o mare parte din actori sau pentru majoritatea. Oricit de rau te-ai simti fizic, in momentul in care ai calcat scena, si incepe povestea, exista acea resursa a noastra care te face sa uiti. Dintr-o data nu mai esti bolnav, dintr-o data iti trece si migrena, si raul… dupa spectacol revin, mai mult sau mai putin, dar eu am trait acest tip de miraj, inexplicabil in cuvinte, al actorului, odata intrat pe scena si in poveste, cind incepi sa joci, sa uiti efectiv ca iti este rau sa uiti ca te-a jenat sau ca te-a chinuit ceva inainte de spectacol. Si asta mi se pare extraordinar.
Pentru ca pe 6 aprilie Diana si-a sarbatorit ziua de nastere, ii spunem aici la multi ani si ii dorim sa joace in cat mai multe filme!
Interviu realizat in aprilie 2004 si aparut in numarul din mai 2004 al revistei CineMagia.
