Detectiv din The Shield luptă împotriva Predatorilor

de Ştefan Dobroiu în 4 Oct 2009
Detectiv din The Shield luptă împotriva Predatorilor

Nimic nu se mai ştia despre proiectul lui Robert Rodriguez, Predators, de la ştirea că regizorul Nimrod Antal va fi omul din spatele acestei resuscitări a celebrei francize cvasi-nimicite de hibrizii AvP. Dar iată că cei de la comingsoon au pus mâna pe o informaţie privind posibilii actori care ar putea apărea în film, în afară de omniprezentul Danny Trejo, sau "omul cu cuţitele" din filmografia lui Rodriguez.

Se pare că primul nume vehiculat în ceea ce prişte continuarea francizei este un actor mai familiarizat cu serialele TV. Este vorba de nimeni altul decât Walton Goggins, interpretul detectivului Shane Vendrell într-unul din cele mai apreciate şi longevive seriale de televiziune din ultimii ani, The Shield.

Deocamdată nu se ştie de ce parte se va afla Walton Goggins în Predators. Va fi unul dintre cei care vor lupta împotriva Predatorilor sau vreo prezenţă malefică hotărâtă să obţină cine ştie ce profit în urma conflictului umano-extraterestru? Cu siguranţă vom afla înainte de luna iulie a lui 2010, perioada programată pentru premiera acestei producţii 20th Century-Fox.

În România filmul va ajunge pe ecrane pe 9 iulie 2010.

Ce părere ai despre această resuscintare a francizei? Crezi că numele lui Robert Rodriguez este o garanţie suficientă că noul film se va ridica la nivelul originalelor din 1987 şi 1990?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
eratostene pe 5 octombrie 2009 09:57
sunt convins ca filmul va fi exceptional,rodriguez reprezinta o garantie,,,,,,,,,,,,ador filmele sale,,,,,,,,,,,,,

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells