Denis Villeneuve vrea să facă o trilogie Dune ce cuprinde și adaptarea romanului „Mântuitorul Dunei”

de Marina Florea în 23 Aug 2021
Dune are premiera în cinematografele din România pe 22 octombrie

Denis Villeneuve a acceptat să facă o adaptare a celebrului Dune al lui Frank Herbert, renumit pentru greutatea de a fi adaptat - dovadă fiind încercările lui David Lynch și Alejandro Jodorowsky - cu condiția de a putea împărți cartea în două. Dacă partea a doua încă nu a primit undă verde din partea Warners Bros, Villeneuve și-a exprimat încrederea că filmul va putea fi, totuși, realizat. De fapt, chiar a pregătit un plan pentru o trilogie Dune care va cuprinde o adaptare a continuării la Dune, semnată tot de Herbert în 1969, anume Dune Messiah/Mântuitorul Dunei, scrie Collider.

Așa cum explica pentru CBC Radio Canada, regizorul - împreună cu scenaristul Jon Spaihts - deja lucrează la sequel, iar Villeneuve încă are multe povești de spus din seria Dune. Acesta a declarat: „Există a doua carte din serie, The Messiah of Dune, din care poate ieși un film extraordinar. Întotdeauna am crezut că poate exista o trilogie. Mai încolo, om vedea. E vorba de ani de muncă; nu pot vedea mai departe decât atât”.

Villeneuve a mai vorbit despre anumite schimbări necesare pentru varianta cinematografică, precum faptul că nepotul baronului Vladimir Harkonnen (Stellan Skarsgard), Feyd-Rathua Harkonnen, nu va mai apărea în prima parte. „Cartea este atât de bogată. Are atâtea detalii fantastice despre diferite culturi. Pentru a le pastra și a le putea aduce pe marele ecran, a trebuit să luăm decizii importante”, a susținut acesta.

Așa cum declara în trecut Villeneuve pentru Total Film - „Am tot auzit în ultimele decenii că nu se poate adapta cartea asta, că e o sarcină peste putință. Cred că în concepția studioului, e același lucru! Primul lucru care a trebuit dovedit a fost acela că un film excelent, de succes, poate fi făcut, și cred că am dovedit-o - toată lumea de la Warner Bros și Legendary este 100% de partea proiectului. Doar dacă rezultatele la box-office vor fi foarte slabe, doar atunci nu va exista un Dune:Partea Doi, pentru că acum le place filmul la nebunie. Sunt mândri de film, așa că vor ca filmul să avanseze. Și, deja, au făcut jumătate din el. Așadar, știți, sunt foarte optimist!”

Dune are premiera în cinematografele din România pe 22 octombrie, dar se va lansa și pe HBO Max. Filmul va avea premiera globală pe 3 septembrie, la Festivalul de Film de la Veneția.

Exploreaza subiecte similare:

Dune, Frank Herbert, Alejandro Jodorowsky, David Lynch, Denis Villeneuve

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells