De vorbă cu Jared Leto

Actorul principal din Mr. Nobody, film premiat la Veneţia cu un trofeu pentru scenografie, Jared Leto interpretează rolul lui Nemo Nobody, un bărbat a cărui viaţă o ia în trei direcţii diferite după ce în copilărie protagonistul refuză să ia o grea decizie. Slalom printre diferite perioade ale timpului (o parte a filmului se petrece în 2092) şi prin posibile vieţi diferite, Mr. Nobody este unul dintre cele mai captivante filme prezentate anul acesta la festivalul din lagună şi ar fi meritat un trofeu mai important decât premiul pentru scenografie. Regizat de belgianul Jaco Van Dormael, Mr. Nobody îi are pe generic pe Leto, Diane Kruger şi Sarah Polley şi se va lansa în România pe 28 mai 2010.

Pe scurt, Mr. Nobody este despre Nemo, un băiat de şapte ani care se trezeşte confruntat cu cea mai grea decizie din viaţa lui. Se află pe peronul unei gări şi trebuie să aleagă între a rămâne pe peron cu tatăl lui sau a urca în tren alături de mama lui. Alegerea îi va schimba viaţa din temelii, iar perspectiva este atât de înspăimântătoare încât puştiul REFUZĂ să o ia. La bătrâneţe, în 2092, când este unica fiinţă umană muritoare după ce avansurile tehnologice asigură viaţă eternă întregii societăţi, Nemo Nobody îşi trece în revistă cele trei vieţi pe care le-ar fi putut avea: cea cu tatăl lui, cea cu mama lui şi cea cu niciunul dintre ei...

Poate că pe Jared Leto nu l-ai văzut în serialul My So-Called Life, în care a jucat alături de Claire Danes, dar sigur îl ţii minte din puternicul Requiem for a Dream, al doilea lungmetraj al lui Darren Aronofsky. După acest succes de critică, Leto a mai fost văzut în Alexander, Panic Room, Lord of War şi, nu în ultimul rând, Chapter 27, pentru rolul ucigaşului lui John Lennon, Mark David Chapman, fiind nevoit să se îngraşe cu nu mai puţin de 30 de kilograme.

Revenit la greutatea normală, zveltul actor şi vocalistul trupei 30 seconds to Mars a stat de vorbă 20 de minute cu Cinemagia despre noul său film, Mr. Nobody.

Explică-ne şi nouă, eşti un actor care mai şi cântă sau un cântăreţ care joacă din când în când în filme?
Sunt un actor şomer care mai acceptă din când în când roluri în cele mai ciudate filme din istoria cinematografului... (râde)

Cum a fost să joci în acest film, eşti mai multe variante diferite ale aceluiaşi personaj. Te-ai ocupat de fiecare variantă pe rând sau ai făcut slalom printre ele?
Nu, am făcut slalom, lui Jaco (Van Dormael, regizorul) îi place să ne tortureze pe noi, actorii. A fost foarte interesant, derutant, pur şi simplu unic. Filmul ăsta e ca o pictură suprarealistă, nu e realizat deloc tradiţional. Eu nu l-am văzut încă, dar pot să vă asigur că e foarte neconvenţional. Am fost de-a dreptul norocos să fiu parte dintr-un asemenea proiect pentru că, credeţi-mă, astfel de filme nu se mai fac. Acum genurile sunt din ce în ce mai restrânse, iar banii vin de la oameni care vor să joace pe cărţi sigure, de unde şi o avalanşă de filme de gen sau foarte, foarte comerciale. Acum se fac tot mai puţine filme care-şi asumă riscuri, aşa cum este Mr. Nobody. Dacă va fi sau nu un succes nici nu mai contează, faptul că şi-a asumat riscul e deja un câştig.

Vezi rolul tău un acelaşi personaj în circumstanţe diferite?
Personajul este unul şi acelaşi până la vârsta de şapte ani, după care se divide. Variantele lui mature nu puteau fi foarte diferite, nu puteau avea, de exemplu, una ochii căprui, cealaltă ochi albaştri, pentru că sursa este aceeaşi. Oricum, de la vârsta de şapte ani circumstanţele te schimbă foarte mult, deci a trebuit să ne jucăm cu asta pentru a crea distanţă între cele trei variante diferite. De la şapte ani încolo personajul face alegeri diferite, iar asta îl schimbă. Este interesant de văzut cât de disperat devine Nemo în faţa unor alegeri diferite. Alegerile au un efect foarte consistent asupra mediului tău înconjurător, te schimbă din toate punctele de vedere.

Cum a fost să-l joci pe Nemo în vârstă?
Nu, acolo n-am fost eu... (răspunsul provoacă surpriză, pentru că toate declaraţiile regizorului Jaco van Dormael lăudau dăruirea cu care Leto se lăsa machiat şase ore zilnic pentru a interpreta versiunea vârstnică a protagonistului)

(râde) Ba da, eu am fost, glumeam doar...

Jaco spunea că eşti cu atât mai bun ca actor cu cât rolul e mai diferit de tine, cel din viaţa reală...
Păi da, cine vrea să se joace pe sine însuşi? Cu cât e mai mare provocarea cu atât e mai importantă recompensa, zic eu. Nu mi-am format obiceiul, cel puţin până acum, de a juca versiuni uşor schimbate ale mele pe ecran, aşa cum o fac alţii şi sunt atât de buni la chestia asta. Cum este Cary Grant, de exemplu. Te duci la cinema ca să-l vezi pe Cary Grant fiind Cary Grant, nu vrei să-l vezi în rolul Omului elefant!

Ai o viziune puternică asupra propriului tău eu sau ţi se mai întâmplă să ai perioade de derută, să simţi nevoia de a te întoarce pe firul istoriei tale personale şi de a te regăsi?
E o întrebare cam personală... Da, am o viziune puternică asupra mea, dar asta nu înseamnă că nu-mi pun întrebări. Facem cu toţii o călătorie şi fiecare călătorie are şi momente grele. În ceea ce priveşte actoria, prefer să gravitez în jurul a ceea ce se cheamă roluri de compoziţie, roluri foarte diferite de mine. Asta îmi place să fac şi asta mă interesează.

Ţi se pare înfricoşător să te joci pe tine însuţi pe ecran?
Uneori da, te simţi gol în faţa camerei. Nu am jucat niciodată un tip care are o cămaşă de blugi, cu un simbol tâmpit tatuat pe încheietură...

Chiar, ce simbolizează tatuajul tău?
Aş putea să-ţi spun dar apoi va trebui să te ucid... (râde). Revenind la actorie, aproape că nu mi s-a întâmplat să joc o versiune apropiată de mine, cel de acum. Apreciez foarte mult actori ca Sean Penn sau Daniel Day-Lewis, care se schimbă cu fiecare rol, se redescoperă în fiecare nou proiect. Ce să fac, rolurile mai puţin convenţionale mă atrag... (râde)

Citeşti filozofie sau cărţi spirituale? Te pasionează domeniul?
Da, mă pasionează legea universală, de exemplu, dar cărţile sunt o minunată sursă de inspiraţie. Când citeşti o carte precum Atlas Shrugged parcă ai impresia că ţi se măreşte creierul, parcă-mi antrenam mintea, iar antrenamentul ăsta a avut efecte pozitive asupra muncii mele, de orice fel ar fi fost ea. Mr. Nobody este un film foarte provocator şi filozofic, te face să te gândeşti la viaţa ta şi la ce se întâmplă când faci o alegere: cum ţi se schimbă viaţa din momentul alegerii este şocant. De asta perioada filmărilor a fost o perioadă de introspecţie pentru mine, mi-am pus o mulţime de întrebări, dar ca de obicei întrebările sunt mult mai multe decât răspunsurile. N-ai cum să nu te gândeşti la impactul alegerilor tale. Am citit undeva că norocul este un reziduu al soartei. Cred într-o anumită providenţă divină, dar în acelaşi timp sunt convins că suntem gardienii propriei soarte. Nu ştiu dacă şi Jaco ar fi de acord cu mine în această privinţă.

În timpul filmărilor ai avut multe discuţii filozofice cu Jaco?
Aveam o mare problemă: el vorbeşte franceză, iar eu engleză.

Cam greu aşa, nu?
Juste un petit peu... (râde) Am învăţat foarte repede că dacă zice "transpiration" (cuvântul francez pentru "transpiraţie" pronunţat ca în engleză) înseamnă de fapt "sweat". "Put your hand on the coffin" ("pune mâna pe coşciug") înseamnă de fapt "put your hand on the cushion" (pernă) şi tot aşa... (râde), a fost foarte bizar...

Ce fel de regizor este Jaco?
Eu îl consider Terrence Malick (regizor american care a semnat, de-a lungul a decenii de carieră, patru lungmetraje considerate de presa de specialitate capodopere - n.r.) al Europei. Am fost foarte norocos să lucrez cu el pentru că, spuneam şi mai devreme, astfel de filme nu se mai fac. Astfel de filme se mai pot face doar în Europa, şi asta din ce în ce mai rar. Oricum, nu atât de provocatoare, neconvenţionale, unice! E un film lăudabil prin intenţie, e un film foarte personal pentru Jaco. Singurul lucru pe care îl reclam de la acest film este interpretarea bătrânului Nemo, pentru că în această privinţă am fost foarte încăpăţânat, voiam foarte mult să-l joc pe Nemo şi la bătrâneţe. Dar altfel Mr. Nobody e Jaco, fiecare cuvânt, fiecare respiraţie.

Filmările au durat foarte mult, aproximativ şase luni. Cum ai suportat această perioadă atât de lungă?
A fost extenuant! Am trăit un iad! Nu, a fost minunat! (râde) Îmi place la nebunie să filmez în Europa, lucrurile funcţionează cu totul altfel decât în America. Echipele sunt adevărate familii! Majoritatea oamenilor de la Mr. Nobody au lucrat cu Jaco la filmele lui anterioare, unii dintre ei s-au cunoscut la Toto le Heros, de exemplu, au format o familie şi veneau cu copiii lor adolescenţi la filmări acum.  Atmosfera era de-a dreptul familială. Jaco este foarte blând, foarte specific în ceea ce-ţi cere ţie, ca actor. Pur şi simplu simţeam nevoia să-l fac fericit, să-i dau tot ceea ce avea nevoie ca filmul să iasă bine.

Vocea lui Nemo vârstnic era vocea ta sau ai fost dublat?
Nu, nu eram eu... (râde) Ba da, eu eram... Era vocea mea, nu a fost procesată digital. Am obţinut vocea ţipând în fiecare noapte, ore în şir, şi a doua zi apăream cu vocea atât de răguşită, încât era perfectă pentru Nemo bătrân.

Ai mai face-o?
Nu cred, e foarte dureros, şi e foarte stupid, având în vedere că şi cânt. Probabil vocea mi s-a schimbat pentru totdeauna de la chestia asta.

Acum o să cânţi ca Joe Cocker, probabil...
Da, da... (râde)

În rol, cu atâta machiaj, arătai ca cineva din familia ta?
Arătam ca bunicul meu! Au făcut o treabă minunată cei de la machiaj. E un mare risc să iei decizii de-astea, ca actor. Dacă machiajul nu e făcut ca lumea, iar actorul îmbătrânit nu e credibil, asta poate face ca de filmul respectiv să se aleagă praful... S-a mai întâmplat! E un lucru ciudat să fii, să te simţi atât de bătrân, tu fiind tânăr. Atâta machiaj, atâtea proteze, nici măcar un pixel de CGI, totul a fost cât se poate de real. Lentile de contact, braţe, urechi, piele, dinţi, machiajul dura şase ore zilnic, un adevărat iad...

Nu ai jucat în foarte multe filme, dar rolurile au fost diferite...
Am senzaţia că de-abia am început. Sufăr de blestemul actorului care, orice ar fi făcut şi oricâte i-ar fi reuşit, simte că n-a făcut destul. Şi când am terminat cu ceva, am terminat de-a binelea, nu mă mai întorc înapoi.

Dar nu ţi se întâmplă să te gândeşti că ai mers prea departe? De exemplu, pentru Chapter 27 te-ai îngrăşat 30 de kilograme. Nu te-ai gândit că sacrificiul e prea mare?
Ba da! Uneori mă gândesc că-s un idiot. Încă am probleme din cauza acelui rol, probleme cu spatele, de exemplu. Colesterolul mi-a ajuns la nivelul normal de-abia acum, la doi ani de la filmări. A fost un lucru prostesc...

Vocea acum, kilogramele atunci, e o meserie periculoasă...
Nu, sunt doar decizii prosteşti. Ştii, uneori mă gândesc că dacă aş fi un actor mai bun nu ar trebui să am parte de asemenea excese... (râde)

De ce nu ai profitat de aspectul tău fizic şi nu ai devenit noul zdrobitor de inimi de la Hollywood?
Acum ce vrei să spui, ca arăt bine?

Da!
Ideea e că în general aş vrea să apar în filmele care m-ar face să şi intru în sala de cinema... Poate că odată şi-odată mă voi întoarce la Hollywood şi am să fac o comedie romantică! Nu se ştie niciodată. Chiar recent vorbeam despre cum ar fi să fac un mega-film la Hollywood, un film cu un super-studio în spate. Pentru mine ar fi exact aşa cum ar fi pentru altcineva să facă un film ca Requiem for a Dream, ar fi o adevărată experienţă. Ar fi ca şi cum m-aş travesti! Ar fi ciudat, chiar pervers, dar, de ce nu, amuzant. O comedie romantică... Sau să scot arma şi să alerg de colo-colo după diverşi răufăcători...

Bănuiesc că aspectul financiar nu este chiar atât de important pentru tine, dacă nu o şi faci.
Nu am lucrat niciodată pentru bani. Dacă aş fi vrut bani m-aş fi făcut broker sau aş fi dat lovitura în IT.

Crezi că Nemo Nobody trăieşte un coşmar sau un vis?
Nu ştiu, depinde de cum priveşti. Avem tendinţa să uităm că lucrurile sunt spuse din perspectiva copilului de şapte ani care refuză să ia o decizie. Este o fabulă, un fantasy suprarealist. E vorba de alegerile noastre sau de imposibilitatea, refuzul de a le lua. Nemo cel mic, pe peronul gării: merg cu mama, rămân cu tata? De aici porneşte totul...