Ultimul film al lui Fatih Akin (Gegen die Wand, castigator al Ursului de Aur la Berlin 2004) se lanseaza pe marile ecrane din Romania. Este vorba de Auf der anderen Seite/De partea cealalta, o drama de familie cu care Akin arata ca si-a schimbat abordarea dura, explicita, din Gegen die Wand, cel mai cunoscut film al sau, pentru a deveni mai contemplativ si sentimental. Personajele insolite nu lipsesc nici de aceasta data, caci in primele scene din Auf der anderen Seite, pensionarul Ali (Tuncel Kurtiz) se duce la bordel, unde da peste Yeter (Nursel Kose), o prostituata intre doua varste, pe care, dupa cateva negocieri, o aduce acasa pentru a-i fi un fel de sotie cu "salariu". Stratagema il nemultumeste pe fiul sau, Nejat (excelentul Baki Davrak), dar acesta ajunge sa o stimeze pe Yeter si totul pare a fi bine in familia largita. Dar Akin reuseste sa strice planurile tuturor, asa ca Ali intra la inchisoare, iar Nejat ajunge cumva sa plece la Istanbul pentru a o gasi pe fiica lui Yeter, Ayten (Nurgul Yesilcay). Cu un premiu de scenariu anul trecut la Cannes, Auf der anderen Seite este un film despre despre complicitate, dragoste, uitare, dar in primul rand iertare. Unul dintre cele trei filme europene care vor poposi pe marile noastre ecrane (alaturi de J'veux pas que tu t'en ailles si Mio fratello e figlio unico), ultimul Akin este o nimerita ofensiva impotriva blockbusterele americane care impanzesc cinematografele in timpul verii.
