Regizorul si actorul englez Kenneth Branagh se pare ca l-a lasat pe Jude Law cu ochii in soare. Regizorul si-a eliberat programul pe anul 2009, renuntand la punerea in scena a unui Hamlet cu Law in rolul printului Danemarcei, pentru a prelua fraiele unuia dintre cele mai asteptate filme cu supereroi ale lui 2010, Thor. Inspirat din legendele si mitologia nordice, Thor este unul dintre cele mai de succes personaje din benzile desenate semnate de Stan Lee, creatorul unei intregi pleiade de supereroi, dintre care Spider-Man, Daredevil, Cei 4 Fantastici si X-Men au ajuns deja pe marele ecran. Thor a fost ales de catre Lee din simplul motiv ca acesta nu este un om obisnuit care isi descopera surprinzatoare super-puteri, ci... zeul tunetelor si-al naturii. In universul Marvel, tatal lui Thor, Odin, liderul zeilor nordici, considera ca fiul sau nu stie ce inseamna umilinta si prin urmare ii transmuta sufletul, fara nicio amintire a vietii sale de zeu, in corpul unui student la medicina american, Donald Blake. Un handicap fizic il ambitioneaza pe Donald sa devina un doctor apreciat, asta pana cand descopera ciocanul lui Thor si invata cum sa-si recapete atributele zeiesti. Deocamdata nu se stie cine va interpreta rolul blondului Thor si nici cu cine va trebuie sa se lupte el, dar premiera filmului a fost batuta in cuie de Marvel Enterprises pe 16 iulie 2010, prin urmare filmarile ar trebui sa inceapa in prima jumatate a anului viitor.
