De Halloween, un maraton al noului serial „Stan Against Evil”, pe AMC

de Cinemagia în 23 Oct 2018
Primul sezon din „Stan Against Evil” este o poveste clasică de groază – cu opt episoade a câte o oră

Anul acesta, de Halloween, AMC a pregătit amatorilor de povești de groază un serial în premieră pe post, difuzat în maraton. De la ora 23:00, , marți și miercuri, pe 30 și 31 octombrie, nu ratați prima serie din „Stan Against Evil" (8 episoade), o poveste de groază despre un fost șerif (John C. McGinley) care face echipă, fără prea mare tragere de inimă, cu înlocuitoarea lui mai tânără (Janet Varney), pentru a lupta cu forțele supranaturale din orășelul lor, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Stan Miller (John C. McGinley) este un fost șerif mereu nemulțumit, din Willard’s Mill (un liniștit orășel din New Hampshire), care a fost forțat să iasă la pensie. În timp ce se chinuie să lase puterea în mâinile succesoarei sale, tânăra și atrăgătoarea Evie Barret (Janey Varney), cei doi își dau seama că ceva e în neregulă în urbea lor și formează o alianță. Împreună luptă curajoși cu o legiune dezlănțuită de demoni care a cotropit orașul (construit pe locul unui masacru al vrăjitoarelor, din secolul XVII). Cireașa de pe tort este faptul că Stan face un pact secret, pentru a-și readuce la viață soția...

Serialul a fost bine primit de criticii de specialitate: „«Stan Against Evil» este chiar distractiv” și „te simți al naibii de bine urmărindu-l” (a scris AV Club), „se joacă bine cu toate clișeele filmelor de groază și te asigură că, indiferent ce crezi, după colț te așteaptă ceva mai rău sau mai amuzant” (crede The Boston Herald), iar - conform celor de la Variety - este „trăsnit de distractiv” și „protagoniștii John C. McGinley și Janet Varney fac roluri excelente, ca de obicei”.

„Stan Against Evil” este creat, scris și co-produs de Dana Gould („Familia Simpson”,„Parks and Recreation”), co-producător executiv fiind Tom Lassally („Silicon Valley”). 

Episodul 101: „Dig Me Up, Dig Me Down”

După moartea soției sale, Claire, ȘerifulStanley Miller esteforțat să iasă la pensie și este înlocuit – Doamne ferește! – cu o femeie, Evie Barret. Evie descoperă rapid că orășelulWillard’s Mill este plin de demoni, iar Claire era singura care îi ținea, până acum, sub control. Acum,Stan și Evie trebuie să facă echipă pentru a rămâne în viață.

Episodul 102: „Know, Know, Know Your Goat”

Fiica lui Stan, Denise, pleacă la cules de afine și se întoarce acasă cu un țap care se dovedește a fi Baphomet, un demon antic, care vrea să-i omoare și pe ea, și pe Stan. Ce să-i faci, dacă cineva voia afine...

Episodul 103: „Let Your Love Groan”

Stan,  Evie  și  Denise merg la speed  dating și ajung față în față cu perechea perfectă pentru fiecare. Dar, în același timp, încep să îmbătrânească rapid și să se simtă din ce în ce mai slăbiți. Chiar și Denise, care se cuplează cu un porcoșor pe nume Murgatroyd. 

E 104: „Life Orr Death”  

Evie încearcă să salveze cel mai de preț obiect al lui Stan, bățul de hochei semnat de Bobby Orr, din grămada de donații pentru biserică, dar se trezește transportată într-o lume a spiritelor, unde e acuzată de vrăjitorie.

Episodul 105: „Ouija Board”

În oraș încep să crească niște flori ciudate, fiecare înflorire însemnând și apariția unei noi orori supranaturale. Evie încearcă să apeleze la ajutorul lui Claire, soția decedată a lui Stan, pentru a le opri.

Episodul 106: „I’m  Gleaning My Coven”

Denise se împrietenește cu un grup de puști care vin în oraș sperând să poată contacta un demon. Din nefericire, le ies planurile, iar Denise se trezește posedată de acesta, spre nefericirea lui Stan.

Episodul 107: „Spider Walk with Me”  

Un străin misterios îi bate lui Stanla ușă, știind foarte clar cu ce blestem au dea a face el și Evie.În același timp, locuitorii dinWillard’s Mill încep să fie omorâți de un păianjen enorm.

Episodul 108: „Level Boss”

O fată misterioasă îi fuge în cale, în stradă, iar Evie este forțată să o evite și are parte de un accident mortal, pe care îl retrăiește la infinit.

Exploreaza subiecte similare:

John C. McGinley, Janet Varney, Stan Against Evil

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells