De cine ne mai temem in competitia de la Cannes?

de Gloria-Mona Sauciuc în 24 Mai 2007

Dupa proiectia in premiera a filmului The Man From London al lui Bela Tarr de ieri, urmat de Alexandra lui Sokurov din dimineata aceasta, ar mai fi Kusturica regizorul de care sa ne temem in saptamana a doua a festivalului - daca gandim in termeni de favoriti alaturi de Cristian Mungiu.

Sigur ca ar fi posibila o rasturnare de situatie si dupa proiectiile filmelor lui Naomi Kawase ori Catherine Breillat.

Juriul de la Cannes al publicatiei Screen International a notat in mod egal, cu punctajul cel mai mare, filmele lui Mungiu si al fratilor Coen. Juriul publicatiei Film Francais ii claseaza pe fratii Coen deasupra productiei lui Mungiu.

Insa Juriul FIPRESCI (Federatia Internationala a Presei Cinematografice) e cel care va acorda premiile FIPRESCI duminica, 27 mai. Federatia va acorda un premiu unui film din competitia oficiala, un altul unei productii nominalizate pentru Un Certain Regard si un al treilea pentru un film din sectiunile Quinzaine des Realisateurs sau Semaine de la Critique. Aceasta cat priveste punctul de vedere al presei de specialitate. Ca la orice festival, membrii juriului oficial nu au voie sa dea declaratii sau sa-si exprime public opinia despre un film sau altul. Pana la decernarea Palme d'Or de la sfarsitul saptamanii acesteia, Cinemagia va propune propriul clasament.

Dar, mai intai, despre filmele acestei saptamani:

Bela Tarr in The Man from London a avut o abordare contemplativa, un ritm lent, o atmosfera apasatoare, cadre extrem de lungi, repetitive. Structura filmului (alb-negru) e determinata de monotonia vietii personajului principal Maloin. Nu am putea gasi maniera contemplativa a lui Bela Tarr intr-un film modern obisnuit. Cu acest film, pe langa Damnation, putem fi martori la nasterea unui nou cinema. Bela Tarr a oferit un film de arta, fara sanse in circuitul comercial insa - si ma gandesc la reactia publicului cand afirm acestea; vedem prin ochii lui Maloin, pasim alaturi de personajul principal, bem un brandy cu el, cumparam peste pentru pranz impreuna cu Maloin (Miroslav Krobot). Toate aceste intamplari (ale unei vieti lipsite de evenimente totusi) incep sa capete un sens din momentul in care personajul devine martorul unei crime.

Camera se concentreaza pe fete, in special pe ochi, imaginile sunt sumbre si cetoase, in alb si negru, umbrele graviteaza lent in lumina slaba, iar luna reflectata in apa golfului da frumusete dramei care se desfasoara in fata noastra.

Death Proof al lui Tarantino a starnit aplauze prelungi in sala de cinema. Omagiu filmelor de serie B din anii 70 cu un Kurt Russell in rolul eroului negativ, singurul personaj cu adevarat interesant din film. Acesta joaca rolul lui Stuntman Mike, lup singuratic obosit, care in ultima scena da dovada de o vulnerabilitate de-a dreptul comica. Cascadoarea Zoe Bell captiveaza cu un joc delicios; asemenea si colegele ei - in special Vanessa Ferlito, fata apetisanta. Toti scot niste scene reusite lui Tarantino. Filmul a fost antrenant, fara straluciri totusi.