De ce s-a temut, nu a scăpat! Cea mai traumatizantă experienţă a lui Jennifer Lawrence la filmările Jocurile Foamei 3

de Gloria Sauciuc în 22 Nov 2014
Actriţa cu Oscar a plâns înainte de filmare...

Cea mai traumatizantă experienţă pe care a avut-o Jennifer Lawrence pe platourile filmului The Hunger Games: Mockingjay - Part 1, acum în cinematografele noastre, a fost înregistrarea unui cântec pentru a fi folosit într-un moment de încurajare a rebelilor.

Jennifer Lawrence a cântat fără dublaj, o experienţă care a înspăimântat-o, după cum relatează regizorul filmului, Francis Lawrence, citat de Vanity Fair. Regizorul nu i-a permis actriţei cu Oscar să mimeze, iar starul a plâns înainte de filmare... Jennifer ceruse ca spectatorii să audă vocea lui Lorde, iar ea să facă playback.

Spectatorii filmului Jocurile foamei: Revolta - Partea I vor vedea, însă, rezultatul pozitiv al acestor momente de chin: Lawrence cântă câteva strofe din The Hanging Tree, într-un moment creat pentru propaganda rebelilor. După cum promite Francis Lawrence, produsul final cu tente de blues, şi melodia semnată de The Lumineers este cu adevărat fascinant, mai ales că vine de la o actriţă a cărei voce sună ca o „Amy Winehouse fără talent muzical". Regizorul lui The Hunger Games a mai spus că Jennifer a avut pe platou un antrenor vocal, însă actriţa „nu a vrut să aibă de-a face cu un asemenea antrenament... Am fost îngrijorat, credeam că va trebui să edităm sunetul în post-producţie, însă totul a ieşit grozav".

Momentul interpretării cântecului „The Hanging Tree" de către Katniss Everdeen a fost resimţit ca fiind de umplutură în film, versurile neavând nicio legătură sau utilitate în econommia poveştii. Cei care au citit seria de romane The Hunger Games, însă, îşi vor aminti - urmărind filmul - că acest cântec l-a învăţat Katniss Everdeen de la tatăl ei, în copilărie. Mama ei a auzit-o cântându-l şi a văzut-o pe Katniss, alături de sora ei, Prim, făcând împreună laţuri din frânghie. Înspăimântată, doamna Everdeen a strigat la soţul ei, care le-a cerut celor două fete să uite versurile cântecului. După asta, Katniss a fugit în luncă sub un copac plângând. După moartea domnului Everdeen, lui Katniss i s-a întipărit cântecul în memorie. Pe când era mică ea nu înţelegea semnificaţia versurilor, însă în cele din urmă şi-a dat seama că e vorba despre un defunct care îşi cheamă iubita să fie împreună în moarte. Înainte ca mama ei să intervină şi să le-o interzică, Prim şi Katniss făceau coliere din frânghie, ca în cântec: sensul acestuia era că o viaţă de tortură nu merită trăită.

Într-un moment de revelaţie, Katniss înţelege pe viu sensul cântecului, adică faptul de a fi torturat de forţele Capitoliului este mai grav decât moartea. Katniss îi cântă acest cântec lui Pollux, lucru care îi aduce acestuia lacrimi în ochi. De-a lungul capitolului Mockingjay, cântectul acesta apare de mai multe ori.

Iată cântecul, aşa cum apare în film, cântat de Jennifer Lawrence.

Iată şi macabrul refren:

Are you, are you
Coming to the tree
Where the dead man called out
For his love to flee.
Strange things did happen here
No stranger would it seem
If we met up at midnight
In the hanging tree.

Exploreaza subiecte similare:

The Hunger Games: Mockingjay - Part 1

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
popescu_denis_alexandru pe 23 noiembrie 2014 13:02
Numai promovati mizeria asta de film ....!!!
Arlequinade pe 24 noiembrie 2014 00:02
Doamne fereste sa faca Hollywoodul filme care iau peste picior societatea mizera in care traim, nu?
ForsakeN pe 23 noiembrie 2014 14:39
Îmi place cum sună, are voce frumoasă.
ralucazait pe 24 noiembrie 2014 13:07
Nu suna rau cantecul.
dido pe 26 noiembrie 2014 18:15
Intre timp au blocat videoclipul...pfff!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells