De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

de Ştefan Dobroiu în 28 Mai 2024
Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

În clasamentul încasărilor, cel mai adesea banii contează. Din acest punct de vedere, Furiosa: Saga Mad Max s-a clasat pe locul întâi în box office-ul românesc, cu încasări de 628.000 de lei din 19.482 de bilete vândute. Dar Garfield, animaţia cu cel mai mâncăcios motan portocaliu, a avut mai mulţi spectatori în România: 23.000 de români au văzut filmul în al doilea weekend de la lansare, ceea ce face ca Garfield să fie cel mai popular lungmetraj prezent în cinematografele din ţară de vineri până duminică.

În Statele Unite cele două filme s-au lansat simultan, iar Furiosa abia a întrecut animaţia. Ambele filme au avut circa 25 de milioane de dolari încasări, cifre extrem de slabe pentru weekend-ul de Ziua Eroilor, sărbătoare respectată pe întreg teritoriul SUA şi însoţită de o zi de luni liberă. Cifrele au fost atât de slabe, încât publicaţia Variety a etichetat evoluţia celor două filme drept "dezastruoasă": cumulul încasărilor a fost cel mai mic din aproape trei decenii, exceptând anul 2020, când cinematografele erau închise din cauza pandemiei.

În România, în weekend-ul trecut doar 93.000 de bilete au fost vândute în cinematografe. Cu excepţia unui weekend din aprilie, trebuie să mergem până în iunie 2023 pentru a găsi trei zile mai puţin populare în cinematografele din ţară. Atunci a fost premiera lui Indiana Jones and the Dial of Destiny/Indiana Jones și cadranul destinului, pe care mulţi l-au considerat un sequel nenecesar.

Revenind la weekend-ul trecut, a doua premieră a săptămânii, Giants of la Mancha, s-a clasat pe locul şase, cu 2.371 de bilete vândute. Pe lângă Garfield, în top 5-ul săptămânii se află Planeta maimuţelor: Noul regat, Buzz House: The Movie şi The Strangers: Chapter 1.

Exploreaza subiecte similare:

Furiosa: A Mad Max Saga, The Garfield Movie, Giants of la Mancha, Buzz House: The Movie, The Strangers: Chapter 1, Kingdom of the Planet of the Apes

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells