David Faustino, mezinul din “Familia Bundy”, serialul Pro Cinema din fiecare sambata si duminica de la ora 16.00, a scapat de acuzatiile procurorilor pentru posesie de droguri. Faustino a fost pus sub acuzatii anul trecut pentru posesie de marijuana cand a fost arestat dupa o cearta cu sotia sa. Procurorii au fost dispusi sa renunte la acuzatii, dupa ce David a fost de acord sa urmeze un program de dezintoxicare.
Faustino, in varsta de 33 de ani “a indeplinit intocmai partea lui din intelegere si a terminat cu succes programul de dezintoxicare, in California, unde si locuieste”, dupa cum spune Linda Pruitt, purtator de cuvant al Procuraturii. Avocatul apararii a declarat ca “David nu a primit niciun tratament special din partea procurorilor. A facut ceea ce i s-a cerut si a indeplinit toate conditiile care i-au fost impuse”. David a impuscat astfel doi iepuri dintr-o data: a scapat si de droguri si de tribunale.
David a fost prins de politie cand incerca sa iasa pe geamul masinii sale oprite in intersectie, pentru a continua sa se certe in strada cu sotia sa. Respiratia ii mirosea a alcool, iar in buzunar avea o pungulita cu marijuana, conform raportului politiei. David a divortat de sotia lui in decembrie 2007.