Danny Boyle, regizorul care a realizat Slumdog Millionaire, va aduce pe marile ecrane povestea unui alpinist care a fost nevoit să îşi taie braţul cu un cuţit în timpul unei escaladări, anunţă Femalefirst.co.uk. Pelicula se va numi 127 Hours şi va fi bazatã pe o întâmplare adevărată prin care a trecut alpinistul american Aron Ralston.
Ralson a rămas cu braţul blocat între două stânci şi a supravieţuit timp de cinci zile fără niciun strop de apă. El şi-a băut propria urină pentru a-şi salva viaţa. El a scris şi o carte despre această experienţă, intitulată Between a Rock and a Hard Place.
Danny va face echipă din nou cu producătorul filmului Slumdog Millionaire, Christian Colson, iar Simon Beaufoy se află în negocieri pentru a scrie scenariul.
Filmãrile la 127 Hours sunt programate să demareze la începutul anului viitor, iar în cinematografe va ajunge spre sfârşitul lui 2010. Conform unor zvonuri, rolul principal ar putea fi interpretat de Ryan Gosling.
