Actorul britanic Daniel Radcliffe va juca si in ultimele doua filme din seria de sapte cu celebrul personaj Harry Potter, conform agentului sau. Actorul in varsta de 17 ani a fost foarte apreciat de critici si de catre fani pentru rolul sau din controversata piesa “Equus”, care se joaca pe scenele londoneze. Filmarile pentru al saselea film Harry Potter vor incepe in septembrie, asta dupa ce in vara va fi lansat cel de-al cincilea film al seriei. Daniel Radcliffe a devenit cunoscut in 2001, cand avea varsta de 11 ani si a aparut in rolul micutului vrajitor in primul film Harry Potter. J.K. Rowling, creatoarea personajului Harry Potter, a anuntat ca a saptea si ultima carte din serie, intitulata "Harry Potter and the Deathly Hallows", va fi publicata pe 21 iulie. Deocamdata nu se stie cand va fi realizata versiunea cinematografica.
