Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I şi II se filmează chiar acum, iar ziarele britanice sunt pline de tot felul de informaţii de pe platourile de filmare. Nu le preluăm pe toate, dar pe asta chiar nu avem cum s-o lăsăm să treacă: se pare că Daniel Radcliffe îşi păstrează obiceiul căpătat în piesa Equus, acela de a da hainele jos.
Zvonul că Radcliffe ar avea o scenă nud în ultimele două părţi din seria Harry Potter circulă de ceva vreme, dar iată că însuşi regizorul David Yates confirmă. Întrebat dacă Harry va apărea fără puloverele tricotate de doamna Weasley sau alte articole vestimentare, Yates a lăsat să-i scape: "Daniel Radcliffe apare gol într-o scenă în care Harry şi Ron se luptă cu o creatură magică. Ca să scape, aceasta provoacă un fel de viziune, în care Harry şi o femeie se îmbrăţişează şi se sărută. Este o scenă care te pune pe gânduri, e foarte senzuală", avertizează Yates.
Din ce spune regizorul, ne dăm seama în primul rând că momentul respectiv este foarte scurt, doar dacă nu cumva vrăjitoraşul este atât de fascinat de viziune încât întârzie să reacţioneaze şi s-o facă să dispară. În orice caz, fanii s-au lansat într-o adevărată furtună de supoziţii: cine este femeia cu care se sărută Harry?
Vom afla pe 26 noiembrie 2010, când apare Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I, sau pe 20 iulie 2011, când vom vedea Harry Potter and the Deathly Hallows: Part II.
Tu cine crezi că este femeia din viziune? Sau cine ai vrea să fie?

Părerea ta
Spune-ţi părereaSa stii ca nu toti dintre noi am citit cartile.
Eu unul prefer mai mult ecranizarile.
"Eu unul prefer mai mult ecranizarile" (:| lol.
Um...s-a creat putina confuzie, so...SPOILERE AHEAD!!!
Creatura magica e horcruxul medalion. Femeia misterioasa e Hermione, cel putin in carte, nu m-ar mira daca ar schimba-o cu Ginny sau mai stiu eu cine. Harry din viziune...nu e controlat de Voldemort. Deloc. Eventual imaginea lui este creata de o parte a sufletului lui Voldemort. Si...ei nu chiar se lupta cu horcruxul, nici nu se iau la trante cu el si nici nu se dueleaza...pur si simplu Ron e pe cale sa il strapunga cu Sabia lui Godric Griffindor si horcruxul, simtindu-si sfarsitul, incearca sa se apere, proiectand acea imagine.
Mie una imi plac mai mult cartile decat filmele...:)...