
La conferinta de presa a filmului There Will Be Blood, mai toate intrebarile au fost indreptate catre Daniel Day-Lewis, actorul care are toate sansele sa ia un premiu de interpretare. Aparitia lui a fost socanta la Berlinale: dupa ce l-am vazut timp de doua ore si jumatate cu mustata, forand petrol si vorbind ca un om care-si cantareste vorbele in aur, bluza cu broderii rosii, chipul ras si dulcele grai al actorlului de origine irlandeza pareau a nu se potrivi deloc cu Daniel Plainview (unul dintre cele mai ironice nume), personajul sau din There Will Be Blood. Daniel Day-Lewis a descris cu modestie cantitatea de timp si efort depusa pentru a-l intruchipa pe Plainview: "cand joc dau tot ce pot, pentru ca nu ma mai intalnesc niciodata cu rolul respectiv". Poreclit "actorul sado-maso" pentru daruirea nemaivazuta cu care se schimba pentru marele ecran (pentru rolul sau oscarizat din Piciorul meu stang a invatat sa scrie si sa picteze cu piciorul, exact ca Christy Brown, cel care a inspirat filmul), Day-Lewis are toate sansele sa primeasca premiul de interpretare pe 16 februarie, ca si Oscarul, trofeul lui fiind la fel de previzibil ca si cele primite anul trecut de Helen Mirren pentru Regina.