E oficial: J.J. Abrams regizează noul Star Wars, intitulat temporar Episode VII, iar studiourile Disney produc şi distribuie internaţional blockbusterul aşteptat în 2015. Vestea a luat prin surprindere fanii seriei Star Wars, care nu prea pot să-şi dea seama ce influenţă ar putea avea Abrams asupra francizei. Iată aşteptările noastre mai jos.
În primul rând, trebuie precizat că J.J. Abrams, pe lângă producător al unor seriale SF cunoscute, precum Lost, Fringe sau Revolutions, este regizorul celor două filme Star Trek, dintre care al doilea, Into Darkness, are programată premiera anul acesta pe marile ecrane. Trecerea de la Star Trek la Star Wars a uimit pe mulţi dintre fanii lui Abrams, iar marea întrebare este: ce va aduce nou Abrams francizei şi cum vor influenţa studiourile Disney viitorul Star Wars?
Cel mai logic lucru pe care îl putem presupune este că Star Wars: Episode VII nu va arăta deloc ca Star Trek. Cu siguranţă J.J. Abrams se va îndepărta de stilul vizual al filmelor inspirate de serialul creat de Gene Rodenberry şi va profita de apropierea seriei lui George Lucas de genul fantasy şi nu de cel SF. Cei de la slashfilm scriu că sunt mari şanse ca noul episod Star Wars să fie unul sumbru, tocmai pentru a se detaşa cât mai mult de stilul luminos şi curat al celor două filme Star Trek. Plus că filmele Marvel, cu „realismul” lor adaptat cerinţelor supereroice, au o influenţă greu de ignorat.
Trebuie precizat că scenaristul episodului VII este Michael Arndt, printre ale cărui alte proiecte se numără nu doar hitul independent Little Miss Sunshine (i-a adus un Oscar), ci şi Toy Story 3, prima animaţie care a reuşit să depăşească un miliard de dolari încasări, sau The Hunger Games: Catching Fire, continuarea hitului de anul trecut aşteptată în noiembrie. Arndt este răspunzător şi pentru Oblivion, unul dintre cele mai interesante SF-uri din 2013, cu un Tom Cruise în rolul unui supravieţuitor al apocalipsei care descoperă o realitate uimitoare când revine pe o Terra pustiită. Cu George Lucas drept consultant şi o mitologie Star Wars extraordinar de complexă, Arndt va trebui să se adapteze şi stilului lui Abrams.
Se ştie deja că episodul VII nu va fi o continuare în sensul clasic al cuvântului. Când a fost anunţată preluarea LucasFilm de către Disney, comunicatul de presă comenta multitudinea de personaje şi locaţii ce ar putea fi utilizate pentru noi filme şi noi seriale Star Wars. Sunt toate şansele să avem de-a face cu un reboot total, cu noi personaje şi doar un context general familiar celorlalte două trilogii Star Wars.
Dacă e să ne luăm după serialele lui Abrams, am putea paria că personajele feminine din episodul VII vor fi mult mai puternice decât cele din episoadele anterioare. Gândeşte-te la Olivia Dunham, Sydney Britow şi Kate Austen şi poţi fi sigur că noul proiect Disney nu va duce lipsa unui personaj pe măsură. Oricum, este la modă acum ca actriţele să ducă în spate o întreagă franciză, Jennifer Lawrence şi Jocurile foamei fiind cel mai bun exemplu. Faptul că Michael Arndt a scris şi Catching Fire probabil o să-l inspire să folosească un personaj asemănător în Star Wars.
Altceva ce putem aştepta ar fi o cronologie atipică. Încă de la Lost Abrams ne-a obişnuit cu salturile sale în timp şi relaţii cauză-efect cu totul ieşite din comun. Să avem de-a face cu ele şi în Episodul VII? Tot ce-i posibil. În orice caz, nu trebuie decât să te gândeşti la Super 8, ca să îţi dai seama că J.J. Abrams ştie să omagieze filme celebre, să le utilezeze convenţiile şi să le reambaleze într-un mod captivant şi inedit.
Recunoaştem că vestea unui nou episod Star Wars nu ne-a entuziasmat deloc (categoric nu am fost fanii celei mai noi trilogii a lui George Lucas). De-abia cum, cu J.J. Abrams în spatele camerei, lucrurile devin interesante.
Ce ţi-ar plăcea să vezi în noul Star Wars?
Cum va fi Star Wars: Episode VII?
de Ştefan Dobroiu în 26 Ian 2013Citeşte şi:
Taguri:
J.J. Abrams, George Lucas, Michael Arndt, The Hunger Games: Catching Fire, Little Miss Sunshine, Tom Cruise, Oblivion, Lost, Revolutions, Toy Story 3, Super 8, Into Darkness
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
De-Lovely
Masters of Horror
Ava
Tinto Brass
Dwayne Johnson
The New Adventures of Ocean Girl
Frozen
Olivier Martinez
Hawaii
Isabelle Huppert
Bordello of Blood
Breach
Cop Dog
Exit Wounds
The Omen
Bluey
My Best Friend's Wedding
Daniela Alvarado
Jonathan Jackson
Colton Haynes
The Pact
White House Plumbers
Kung Fu Panda: Legends of Awesomeness
S.W.A.T.
De ce eu?
Chris Noth
Cara Delevingne
Carmen Electra
Take Shelter
Sipur Shematchil Belevaya Shel Nachash
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cum va fi Star Wars: Episode VII?
Părerea ta
Spune-ţi părerea