Chiar dacă regizorul Dean DeBlois mai lasă o mulţime de surprize nespuse în ceea ce priveşte continuarea lui Cum să îţi dresezi dragonul, iată că dă şi câteva detalii despre noua producţie.
"O să fie epic. Pentru noi filmul original este primul act dintr-o poveste de o mult mai mare amploare. În sequel, lumea se măreşte. Totul este mai intens, chiar şi emoţiile care au făcut prima parte atât de iubită de public. Acum acţiunea nu va mai avea loc doar pe mica insulă din Marea Nordului, ci în întreaga emisferă nordică", dezvăluie DeBlois pentru The Hollywood Reporter.
Ce să însemne aceste detalii? Nu e deloc greu să ne gândim la faptul că de secole ar exista informaţii că vikingii sunt cei care au descoperit primii America de Nord, în jurul anului 1000 şi deci cu aproape 500 de ani înaintea lui Columb. Controversa istorică se potriveşte prea bine cu subiectul lui Cum să îţi dresezi dragonul 2 pentru ca scenariştii proiectului să nu brodeze pe seama ei.
Bineînţeles, aceste supoziţii nu au fost confirmate încă de DreamWorks Animations, care se pregăteşte să înceapă în curând producţia. În acest moment proiectul se află în stadiul de finalizare a scenariului, scris de acelaşi Dean DeBlois.
Filmul se lansează în 2013.
Ţi-a plăcut prima parte? Eşti curios care vor fi noile aventuri ale lui Sughiţ?
Părerea ta
Spune-ţi părerea