Cum poți să fii student pentru o zi la UNATC

de Anca Bejan în 1 Mar 2018
Filă din jurnalul studentului la Actorie

Se deschid ușile pentru viitorii studenți UNATC. În acest weekend (2-4 martie), de vineri până duminică, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" din Bucureşti prezintă „UŞI DESCHISE 2018", eveniment de tradiţie, ajuns la cea de-a XXII-a ediţie. Elevii de liceu în special, dar nu numai, sunt pe această cale invitați să pătrundă în culisele celei mai importante universităţi de teatru şi film din România.

Îmi aduc aminte evenimentul de acum un an. Eram în timpul unui curs de Actorie și au intrat în clasa câțiva puști. Aveau ochii mari și erau foarte timizi. Și li se părea că noi, „ăștia mari", făceam niște „chestii deosebite". Acum o parte dintre ei sunt studenți, s-au obișnuit sigur să facă parte din „lumea asta minunată". E fascinant să visezi la ceva și până să-ți împlinești visul să ai posibilitatea să tragi puțin cu urechea și cu coada ochiului la acel ceva. Ușile deschise în UNATC înseamnă chiar mai mult decât atât. Înseamnă că toți cei care participă au șansa de a intra în dialog cu profesorii şi cu studenţii Facultăţilor de Teatru şi Film.

Programul manifestării de weekend include nu doar spectacole realizate de studenții de la ciclurile de licență și de master sau proiecții de film, ci și cursuri și ateliere de actorie, regie, coregrafie, scenografie, teatru de animaţie, multimedia, sound design, scenaristică, la cursuri interactive de scrimă şi lupte scenice sau de mânuire a păpuşilor şi marionetelor, dar şi la o întâlnire-dialog despre Teatrologie - Management Cultural. Cu această ocazie, cei interesați vor primi și informaţii utile despre admiterea la UNATC - Licenţă & Master.

În fiecare seară, studenții şi masteranzii UNATC vor prezenta producţiile de absolvire: spectacolul Commedia dell'Arte „Slugă la 5 stăpâni", musicalul „Chicago", după Fred Ebb si Bob Fosse, spectacolele „Lecția", după Eugène Ionesco şi „Raptus" după o idee de Lynn Nottage.

Sigur că sunt invitați în mod special elevii de liceu, care-și doresc să încerce marea cu degetul, dar eu i-aș încuraja și pe cei mai în etate să participe. Mai ales dintr-un anume motiv. În cadrul UNATC se joacă multe spectacole. M-aș bucura să se știe că și în Matei Voievod nr. 75-77 se joacă, nu doar la teatru se face teatru. Veniți să vedeți spectacolele studențești, de aici se pleacă. Teatrul nu e doar cu vedete, ci și cu tineri actori la început de drum! Sunt spectacole care de aici pornesc, care de aici sunt cunoscute teatrelor mari care le „înfiază".

Programul complet al evenimentului cu uși deschise de la UNATC, care debutează vineri, de la 10.00, este disponibil pe unatc.ro şi facebook.com/usideschiseofficialpage, iar mai multe informații pot fi aflate la e-mail pr@unatc.ro.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells