Cum o ședință foto din 2010 a anticipat viitorul lui Gal Gadot în universul DCEU

de Marina Florea în 19 Dec 2020
„Pe atunci Gadot era o stea în naștere, în Israel, având un vis și o hotărâre de fier”

Gal Gadot a avut un drum interesant către rolul de Wonder Woman, scrie looper.com. După doi ani de stagiu militar în Israeli Defense Force, viitoarea actriță devenea Miss Israel în 2004, un concurs pe care nu se aștepta să îl câștige. În cele din urmă, Gadot își croia drum în actorie jucând în cel de-al patrulea Fast and the Furious și apoi continuând să joace în aceeași serie încă două filme.

Merită amintit că rolul din această serie de blockbustere nu a însemnat, din prima, succesul pentru Gadot. Actrița i-a relatat lui Jimmy Fallon la The Tonight Show despre cum s-a luptat cu dificultățile respingerii până când era pe punctul să renunțe cu totul, atunci când Zack Snyder i-a propus o probă pentru „un rol secret”. Acum se știe că rolul despre care era vorba era Wonder Woman, iar filmul era Batman v. Superman: Dawn of Justice.

Există o parte și mai fascinantă a poveștii. Deși Gadot a avut un traseu sinuos către succesul în cinema, deși aproape a renunțat să mai joace, a existat totuși cineva care a anticipat că ea este Wonder Woman, cu ani înainte să intre în rol. Și nu doar că se poate dovedi că așa a fost, dar există chiar și poze cu asta.

O sesiune foto din 2010 a anticipat viitorul lui Gal Gadot în universul DCEU

Anul 2010. A trecut un an de când Gal Gadot juca în Fast & Furious în rolul lui Gisele. Va dura încă 6 ani până când actrița va lua Lasso-ul adevărului pentru rolul din Batman v Superman: Dawn of Justice. Fotograful Moses Pini Siluk lucra atunci cu ea pentru o sesiune foto destinată revistei Seva Leylot.

Moses Pini Siluk s-a hotărât să facă un pictorial cu Gal Gadot în fața literelor Hollywood. Deși, pe atunci, Gadot nu avea siguranța unui viitor ca actriță de Hollywood, ca model era deja idolul a numeroase fete din Israel, arătându-le unde putea ajunge o tânără. Așadar, Moses o reprezenta pe Gadot așa cum multă lume deja o vedeau deja - ca pe Wonder Woman.

„Pe atunci Gadot era o stea în naștere, în Israel, având un vis și o hotărâre de fier”, relata Moses într-un interviu cu The Times of Israel. „Ea zbura prin lume, acționa și avea grijă de familia ei, și asta a făcut să îmi vină în minte ideea de supererou. Și ea a fost mai mult decât fericită să pozeze în această postură. Niciunul dintre noi nu și-a dat seama că a surprins viitorul...”

Acum a trecut un deceniu întreg iar Wonder Woman 1984 se va lansa în cinematografele din unele teritorii, dar și pe HBO Max, ce va fi disponibil în România de la mijlocul anului viitor.

 

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, Wonder Woman 1984

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells