Cum linişteşti elevii care nu au chef de cursuri? Le spui cine o să moară în Game of Thrones

de Cristina Grigore în 3 Apr 2014
Un profesor din Belgia a apelat la această metodă inedită pentru a-și convinge elevii să se concentreze asupra orei

Dacă Newton ori Shakespeare nu mai sunt la fel de captivanţi pentru elevi, nu acelaşi lucru se poate spune despre serialele de televiziune, pe care unii dintre ei le urmăresc cu aviditate şi ar face aproape orice pentru a-şi feri urechile de spoilere. Este cazul unor elevi din Belgia, care au fost convinşi de profesorul lor de matematică lase gălăgia şi să se concentreze asupra orei după ce i-a ameninţat că le va dezvălui personajele care mor în sezonul al patrulea al serialului Game of Thrones.

Știrea este relatată de publicaţiile online britanice Mirror şi Metro, ce au preluat declaraţia unuia dintre elevi: ,,Profesorul meu de matematică este un geniu. Era multă gălăgie în clasă şi profesorul ne-a cerut în mai multe rânduri să facem linişte. La un moment dat a obosit şi a întrebat care dintre noi se uită la Game of Thrones, la care trei sferturi din clasă a ridicat mâna. Ei bine, a zis el, eu am citit toate cărţile şi de acum încolo când mai faceţi gălăgie am să scriu pe tablă numele unui personaj care va muri în următorul sezon al serialului”.

Profesorul a apelat la această metodă inedită după ce a epuizat rugăminţile şi ameninţările cu detenţia după ore. Deşi s-au arătat sceptici la început, elevii clasei au înţeles că profesorul lor nu glumeşte atunci când acesta a umplut tabla cu numele celor ucişi în sezonul trei al serialului. Aşa că au făcut linişte şi au început să fie atenţi la oră.

Unul dintre cele mai populare seriale ale HBO, bazat pe seria de romane ale scriitorului George R. R. Martin, Game of Thrones revine din 7 aprilie și pe micile ecrane de la noi. Deși nu a fost confirmată producția celui de-al cincilea sezon, se pare că aceasta este doar o formalitate, în condițiile în care creatorii serialului, David Benioff și D.B. Weiss, au semnat deja o prelungire cu doi ani a contractului, ceea ce înseamnă că vom avea parte și de un al șaselea sezon.

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 3 aprilie 2014 10:56
inedita metoda.......
cosmin742000 pe 3 aprilie 2014 13:15
Tare , pe vremea mea elevii erau linistiti , nu necesitau metode subliminale de linistire, dar cred ca linisteala ar fi venit daca ni s0ar fi spus ca a murit JR , :)
alex_il_fenomeno pe 30 mai 2014 21:52
Chiar ca o metoda extrem de originala, si de eficienta, se pare...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells