Cum au ajuns Steven Spielberg si Oprah Winfrey să colaboreze din nou

de Cristina Grigore în 6 Aug 2014
După The Color Purple, lansat în 1985, cei doi aduc pe marele ecran o poveste amuzantă şi emoţionantă despre liantul dintre culturi: mâncarea

Steven Spielberg a descris, cu ocazia premierei mondiale din 4 august, din New York, a filmului The Hundred-Foot Journey, cum a ajuns să colaboreze din nou cu Oprah Winfrey, la 29 de ani de la The Color Purple - filmul în care a debutat vedeta TV pe marele ecran sub bagheta celebrului regizor.

Pelicula DreamWorks Pictures redă povestea unui restaurant indian deschis în sudul Franţei alături de un faimos local recompensat cu stele Michelin. Între cele două restaurante, rivalitatea mocnită se transformă treptat într-un război în toată regula, până când recea şi înţepata Madame Mallory (interpretată de Helen Mirren), proprietara lui La Saule Pleurerur recunoaşte geniul de necontestat al rivalului indian în prepararea unor feluri de mâncare minunate.

Pentru The Hundred-Foot Journey, Oprah şi Spielberg au ales calitatea de producători.  „Am ţinut legătura în toţi aceşti ani şi ne place să vorbim despre filme şi despre viaţă. Clubul de lectură al lui Oprah a descoperit romanul lui Richard C. Morais, iar când Juliet Blake a cumpărat drepturile de producţie ale cărţii a apelat la mine şi la Oprah şi am simţit că este momentul perfect pentru a  ne reuni pentru propria noastră ,călătorie’ şi de a produce împreună acest film”, a explicat cineastul potrivit TheSource.com.  

„Aş vrea ca oamenii să înţeleagă din film că, uneori, o prăpastie aparentă între culturi poate fi cu uşurinţă remediată în faţa unui fel de mâncare grozav”, a mai spus Spielberg despre mesajul  lui The Hundred-Foot Journey.

În regia premiatului cu Oscar Lasse Hallstrom, filmul se lansează în România pe 15 august.

Exploreaza subiecte similare:

Oprah Winfrey, Steven Spielberg, actor, The Hundred-Foot Journey, The Color Purple

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells