Cum a ajuns Black Panther să aibă unul dintre cele mai mari bugete de producție ale Marvel

de Cristina Grigore în 15 Feb 2018
Explicaţia a venit de la Kevin Feige, preşedintele companiei

Producția Marvel cu primul supererou de culoare în rol central, Black Panther, a cucerit criticii și publicul (are unul dintre cele mai mari scoruri de pe RottenTomatoes.com, de 98%). Filmul regizat de Ryan Coogler poate că are unele dintre cele mai bune cronici dintre filmele Marvel, dar a fost și unul dintre cele mai costisitoare proiecte ale companiei. Președintele Marvel, Kevin Feige, a explicat de ce într-un interviu acordat Vulture.com.

„Cred că vă daţi seama uitându-vă la acest film că am investit la fel de mult ca şi până acum, de fapt chiar mai mult decât în ultimele două filme Marvel… Este o poveste grozavă, ce merita să fie prezentată într-un mare fel datorită tuturor acelor considerente politice şi culturale discutate până acum de critici şi public. Dar şi pentru că este un punct de cotitură esenţial în Universul Marvel.”, a spus el.

Deşi nu a menţionat exact la cât s-a ridicat bugetul, spusele lui Feige indică faptul că acesta a trecut de 200 de milioane de dolari şi s-a apropiat de cel al lui Captain America: Civil War - este vorba de 250 milioane de dolari, sumă pe care, drept exemplu, Avengers: Age of Ultron, a depăşit-o. Diferenţa între Black Panther şi titlurile menţionate anterior este însă abundenţa starurilor de calibru. În filmul lui Coogler apar puţine nume cunoscute – nu şi puţini actori talentaţi – iar acest lucru a mai scăzut din costuri.

Costisitoare au fost însă costumele, decorurile şi efectele vizuale, ce au conturat, parcă, un personaj de sine stătător al filmului – teritoriul african al Wakandei. Pe lângă frumuseţea peisajului natural, atenţia ne este captată de cultura formată în acest loc (desene, măşti, ritualuri, dansuri), au remarcat mulţi dintre criticii de film

 

Exploreaza subiecte similare:

Black Panther, Ryan Coogler, Captain America: Civil War, The Avengers: Age of Ultron, Kevin Feige

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Qube86 pe 15 februarie 2018 22:35
E o vorba : ''Banul la ban trage'' !
Cei de la Marvel au reusit sa domine in ultimii ani o parte importanta a cinema-ului !
De ce ii spun importanta ?!!
Pai...pentru ca e generatoare de profit si pe ei asta i-a interesat !
Poate ca filmele lor nu sunt pentru toti si nu se ridica la un standard foarte ridicat, dar nu poate fi negat faptul ca au reusit sa ia personaje care nu valorau mai mult de cativa banuti (atat cat valorau comic-book-urile) si sa le transforme in idoli pentru armatele de fani adunati de-a lungul timpului !
Au avut inteligenta si inspiratia necesara pentru a investi timp si bani in aceste filme cu supereroi si de a crea un univers fictiv in care publicul sa se poata relaxa si distra !
Lucrul si mai important este acela ca au reusit sa isi depaseasca si sa isi domine principalul adversar DC...
Au investit masiv in el pentru ca sunt constienti de faptul ca isi vor scoate banii cu varf si indesat...
Bravo lor si...pot sa o tina tot asa din partea mea !
Tot ce imi doresc (dincolo de articolele pe marginea filmului) este ca ''Black Panther'' sa fie bun si sa isi merite banii dati pe biletul la cinema !

DarkRazor pe 20 februarie 2018 19:43
Si cu toate astea, Batman e mai grozav decat tot universul Marvel. Naspa de Warner Bro ca nu stiu cum sa profite de el.Sau de Superman. e mai mare potential in universul DC. Dar nu e exploatat.
Qube86 pe 22 februarie 2018 23:53
Sunt total de acord cu tine ! DC are personaje cu un potential mai mare decat cele de la Marvel...dar oamenii de acolo nu au nici viziunea si nici inspiratia necesara sa poata profita la maximum de pe urma lor ! E pacat de acel univers... Acolo sunt personajele cu care am crescut si pe care le-am admirat...dar care (datorita unor dobitoci) vor fi usor usor inlocuite in inimile tinerelor generatii de cele de la Marvel !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells