Cu patru luni înainte de premieră, s-au pus în vânzare bilete pentru AVATAR

de Răzvan Boboc în 28 Aug 2009
Cu patru luni înainte de premieră, s-au pus în vânzare bilete pentru AVATAR

În America au fost puse deja în vânzare bilete pentru premiera filmului Avatar din mai multe cinematografe IMAX, anunţă Variety. Producţia 20th Century Fox, regizată de James Cameron, va fi proiectată la ora 12.01 a.m., pe 18 decembrie.

Vinerea trecută, cinefilii din întreaga lume au avut ocazia să vadă 16 minute din AVATAR.

Avatar spune povestea lui Jake (Sam Worthington), un veteran de război paralizat, supus unui experiment revoluţionar. Deşi în realitate nu se poate mişca, Jake continuă să trăiască şi să se deplaseze sub forma unui avatar, o creatură albastră înaltă de trei metri. Sub această formă ajunge pe planeta Pandora împreună cu alţi pământeni, unde încearcă să învingă împotrivirea localnicilor. O poveste de dragoste între Jake şi Neytiri, o extraterestră, şi scene de luptă extraordinare sunt doar câteva din punctele de atracţie ale filmului.

Acesta este primul lungmetraj pentru marele ecran al lui James Cameron, după cel mai profitabil film din toate timpurile, Titanic.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
FarkaS pe 28 august 2009 11:41
Mare campanie i se mai face acestui film. M-a facut curios. E o buna strategie de marketing. Dar daca nu o merita? Adica, eu unul sper sa fie la fel de tare dupa cum pare la o prima vedere...
b6l6b6n_cost3l pe 28 august 2009 12:05
eu cred ca o sa fie o mare dezamagire si luati aminte ca peste 4 luni o sa fiti de acord cu mine:)))
larinho80 pe 28 august 2009 15:08
eu sunt deja de acord cu tine :)
Eustake pe 28 august 2009 19:08
Eu nu :) James Cameron m-a dezamagit o singura data: Cu True Lies. Atat. Si NU cred ca poate sa ma dezamageasca de doua ori.
trevor pe 29 august 2009 16:21
titanic 2 here we come...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells