Era evident ca primul film Narnia avea ca public tinta o grupa de varsta aflata undeva intre prescolar si premiant cu coronita in scoala primara. Cei de la Disney, nemultumiti probabil de cele 744 milioane de dolari incasate in 2005, si oarecum obligati de romanul lui C.S. Lewis, ne-au inaintat in grad: film pentru adolescenti, conflicte armate, pumnale tradatoare si lupte politice, printre care Narnia se vede mai degraba ca o Franta-Anglie a secolului 15 si mai putin ca un taram fantastic.
In centrul aventurilor este de aceasta data Printul Caspian. Ben Barnes, care a fost ales sa-l interpreteze pe mostenitorul de drept al tronului telmarinilor (niste tipi rai care subjuga Narnia) cu o singura saptamana inainte de "Action!", se descurca onorabil in chip de victima a unui mediu schizoid: unchiul sau Miraz (Sergio Castellitto), regentul telmarin, il tolereaza pe adolescent, dar Caspian trebuie sa fuga imediat ce matusa lui aduce pe lume un prunc de sex masculin. Fugind din fata planurilor lui Miraz de a instaura propria dinastie, Caspian ajunge in Narnia, unde este salvat de... un bursuc vorbitor si un gnom. Lasati-va comod pe spate, povestea poate incepe.
Cronicile din Narnia: printul Caspian arata categoric mai bine decat Leul, vrajitoarea si ce-a mai gasit C.S. Lewis in Dulapul imaginatiei sale, iar maturizarea personajelor nu pica deloc rau in acest al doilea film al seriei, regizat de acelasi Andrew Adamson. Un alt mare atu al filmului e disparitia Vrajitoarei Albe, oricat ne-ar placea Tilda Swinton, din functia de personaj negativ. Inlocuitorul, actorul italian Sergio Gastellitto (scenaristul, protagonistul si regizorul unuia dintre cele mai bune filme italiene ale ultimului deceniu, Non ti muovere/Nu te misca) face din Miraz un adevarat villain si nu doar unul care arata ciudat si imparte rahat in stanga si in dreapta. Probabil ca asta e marea diferenta dintre Narnia 1 si 2: in primul arma era acel "turkish delight", in al doilea este preferata o spada sanatoasa.
Chiar si asa, Narnia 2 nu duce lipsa de strepezite copilarii. Dialogurile dintre fratii Prevensie sunt la fel de infantile ca si in prima parte, iar la unele dintre replicile narnienilor iti dau lacrimile, atatea profunzimi ascund. Si cu umorul avem ceva probleme in Narnia, dar uitam repede de aspectul asta, pentru ca noile aventuri ale fratilor Prevensie aduc, in conflictul dintre Caspian si Miraz, una dintre cele mai emotionante si bine construite batalii dintr-un fantasy (bine, hai sa nu punem Stapanul inelelor la socoteala, caci echipa de efecte speciale din filmul lui Adamson s-a inspirat mai degraba din Cronicile Spiderwick decat din trilogia lui Peter Jackson).
Un alt atu: realizatorii au pedalat mai putin pe paralela dintre leul Aslan (Liam Neeson) si Iisus Hristos. Daca in prima parte iti dadeai ochii peste cap la scena cand leul era rastignit pe lespede, acum nu prea mai ai ocazia s-o faci, chiar daca una din problemele fratilor Prevensie este faptul ca "nu cred indeajuns pentru a-l vedea" pe Aslan. Hai cu luptele pline de efecte speciale, ca dau mai bine, chiar daca filmului nu i-ar fi stricat deloc un pic mai multa energie...
