Dacă n-ai avut probleme cu vreun şef mai trăsnit, eşti un norocos. Dacă ai avut, o vizită la cinema pentru a vedea Şefi de coşmar ar fi o idee bună: comedia îţi arată că se poate şi mai rău şi că, până la urmă, orice naş îşi are naşul (sau orice şef şeful). Horrible Bosses nu dă pe dinafară în ceea ce priveşte originalitatea, dar cu siguranţă o să te facă să râzi de multe ori pe parcursul celor 98 de minute ale sale.
Filmul regizat de Seth Gordon (pe care îl iertăm cu această ocazie pentru cruntul De Crăciun nu stăm acasă!) ne arată trei buni prieteni, Nick (Jason Bateman), Kurt (Jason Sudeikis) şi Dale (Charlie Day), care duc relaţia de animozitate cu superiorii lor ierarhici la un cu totul alt nivel. Interpretaţi de Kevin Spacey, Colin Farrell şi, mai ales, Jennifer Aniston, şefii protagoniştilor sunt de o asemenea răutate, perfidie şi nesimţire, încât celor trei angajaţi nu le ia prea mult să hotărască să scape de ei în cele mai neconvenţionale moduri cu putinţă.
Interesant la Şefi de coşmar este că filmul nu-i o comedie cu proşti. Nick, Kurt şi Dale sunt oameni cât se poate de normali, iar situaţiile comice sunt provocate mai degrabă de faptul că aceştia se trezesc în situaţii nefamiliare sau foarte stresante. Oricum, nimeni nu-i cu totul şi cu totul normal în Şefi de coşmar, dar sunt mari şanse ca personajul favorit să devina dentista nimfomană Julia, interpretată la marele fix de Jennifer Aniston, în probabil cel mai fără perdea rol al carierei.
Nu vrem să călcăm pe teren minat, dar dacă ai avut vreodată vreo fantezie cu şefa ta şi ai visat la schimburi de replici fără perdea, îţi zicem de-acum că Julia duce totul mult mai departe. Când cei trei prieteni se plâng de problemele de la serviciu, Dale, asistentul Juliei nu are de zis decât că aceasta îi face cele mai lipsite de inhibiţii avansuri. Oricum, la cât de bine arată Julia, un bărbat normal n-ar sta mult pe gânduri înainte de a-i îndeplini fanteziile, doar că Dale este logodit, iar Julia pune în scenă câteva şantaje foarte perfide pentru a-şi atinge scopurile, prin urmare intră şi ea pe lista viitoarelor victime.
Înainte de a merge la Şefi de coşmar, ar fi o idee bună să nu te uiţi la toate trailerele de promovare ale filmului, din simplul motiv că acestea distrug o parte consistentă din surprizele aventurilor celor trei nătăfleţi. O vizită nu foarte bine pregătită la cinema te va expune situaţiilor imprevizibile (şi a soluţiilor şi mai imprevizibile găsite de protagonişti) imaginate de scenarişti, unele atât de trăsnite încât te vei sufoca de râs. Un alt atu al filmului? Răutatea ieşită din comun a personajului interpretat de Kevin Spacey, pe care nu l-am mai văzut într-un rol mai sumbru probabil de la Se7en al lui David Fincher încoace...
Aşteaptă şi genericul de final, pentru un montaj de farse şi greşeli de la filmări. Oricum, Horrible Bosses are toate şansele să-ţi descreţească fruntea după o săptămână de lucru, mai ales dacă ai un şef cu nasul pe sus, şi, cine ştie, să-ţi dea câteva idei ca să-l mai... îmblânzeşti!
Cronică: Şefi de coşmar
de Ştefan Dobroiu în 10 Aug 2011Citeşte şi:
Taguri:
Jennifer Aniston, Seth Rogen, Charlie Day, Jason Sudeikis, Jason Bateman, Colin Farrell, Horrible Bosses, Four Christmases, Kevin Spacey
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cronică: Şefi de coşmar
Părerea ta
Spune-ţi părereaCronica este bine primita....