Scenariu pentru happy-end este unul dintre filmele acelea cărora o prea intensă reclamă și valurile de cronici pozitive le fac mai mult rău decât bine. Nu mă înţelege greșit, filmul multiplu nominalizat la Oscar are o mulţime de oferit. Doar că cinefilul informat și stârnit de cronicari se va duce la premiera de vineri cu așteptări prea mari și s-ar putea ca ecranizarea lui David O. Russell să nu-l satisfacă.
Filmul a fost „vândut” ca o comedie romantică. Este o dramă în toată regula. Umorul nu lipsește, dar atinge zone aproape inconfortabile, dacă ai în vedere faptul că eroul, Pat Soletano (Bradley Cooper), tocmai a ieșit dintr-un spital de boli mintale unde a fost trimis de către tribunal după ce aproape l-a omorât în bătaie pe amantul soţiei sale. Premisa nu e deloc amuzantă, dar lucrurile par a se îmbunătăţi când Pat o întâlnește pe Tiffany (Jennifer Lawrence), o tânără văduvă și ea plină de probleme care, mai păcălindu-l, mai șantajându-l sentimental, îl atrage într-o serie de lecţii de dans pentru o mare competiţie de amatori pregătită în orașul lor.
În jurul lui Pat și Tiffany se dezlănţuie o serie de personaje care te îndepărtează și mai mult de comedie. Tatăl lui Pat (Robert De Niro) e disperat să câștige la pariuri sportive și tot aranjează și rearanjează batiste și telecomenzi ca să-și crească șansele. Un poliţist tot vine să-i reamintească lui Pat de interdicţia de apropiere obţinută de soţia lui. Prietenul cel mai bun al lui Pat îi tot spune cum stresul de la slujbă și din familie îl face să-și piardă minţile. Chris Tucker tot vorbește despre păr.
Chiar dacă filmul are un miez de comedie și romantism, O'Russell povestește cu atâta seriozitate, încât parcă vrea să te convingă că esenţa societăţii americane este disfuncţionalitatea sau că, de îndată ce ai făcut un pas în afara normelor agreate de cei din jur, ai devenit un paria. În acest context, filmul brodează dragoste și fluturași apropiind doi „ţicniţi” și ajutându-i să se reinventeze unul cu ajutorul celuilalt. Rezultatul inspiră (este omniprezent gândul acela că pentru fiecare dintre noi există o jumătate) și te face să crezi că, oricât de grea ar fi situaţia, a pune un picior în faţa celuilalt și a-ţi vedea de drum este, întotdeauna, cea mai bună soluţie.
Chiar și în acest context, Scenarii pentru happy-end nu prea justifică multitudinea de elogii internaţionale primite, ca să nu mai amintim de cele opt nominalizări la Oscar. După vizionare, am rămas cu impresia că, oricât de imprevizibil și emoţionat ar fi pe alocuri scenariul, supraaprecirea primită de Scenarii se justifică numai prin faptul că mulţi nu au știut cum să categorisească filmul. Îţi spunem noi: este o dramă de familie care deraiază în ultimele cinci minute spre comedie romantică.
Părerea ta
Spune-ţi părereaEste cea mai buna comedie din 2012, totusi este lucru trist, pentru ca este si singura comedie buna (asta daca nu consideram si Se7en Pshichopats comedie, ceea ce prefer sa nu).
Il clasez pe locul 2 (pana acum) in cursa pentru Oscaruri si pe locul 6 in topul filmelor care m-au marcat anul acesta.