Când s-a anunţat realizarea unui nou film Planeta maimuţelor, după dezastrul semnat de Tim Burton în 2001, noi la Cinemagia nu am fost foarte încântaţi. Aşteptările ne-au crescut puţin când s-a auzit că personajele maimuţă nu vor mai fi interpretate de actori machiaţi, ci vor fi create cu ajutorul tehnologiei din spatele lui Gollum, tragicul erou din trilogia Stăpânul inelelor. După apariţia trailerului ne-am spus că filmul are potenţial, iar ieri ni s-a dovedit că Invazia are toate şansele să devină o franciză de succes.
Dacă nu ai văzut celelalte filme din serie, nu te speria: Planeta Maimuţelor: Invazia nu are legătură cu titlurile anterioare, fiind un reboot în toată puterea cuvântului. Dacă ştii ceva despre serie, producţia regizată de Rupert Wyatt îţi arată premisele de la care s-a ajuns, într-un viitorul prezentat în filmul original din 1968, ca primatele să conducă la un moment dat lumea.
Cel mai mult la Invazia ne-a plăcut realismul cu care "evoluţia devine revoluţie" (sloganul premierei). Cu doar câteva (dar din păcate consistente) excepţii, Invazia nu provoacă rezervele spectatorului, insinuând în mintea acestuia un posibil pericol al unei răzmeriţe conduse de maimuţe. Dacă s-ar lucra într-adevăr la un leac împotriva maladiei Alzheimer, iar experimentele pe cimpanzei le-ar mări acestora inteligenţa? Dacă unul dintre ei, cu IQ-ul consistent mărit, s-ar afla la un moment dat în postura de a le furniza semenilor săi acelaşi tratament? Şi dacă maimuţele, cu secole de braconaj, despăduriri şi prizonierat în grădini zoologice, s-ar răscula împotriva omului? Ei bine, dacă toţi aceşti dacă s-ar verifica, lucrurile au toate şansele să arate ca în filmul ce-şi are astăzi premiera românească.
Nu te aştepta doar la efecte speciale din plin şi secvenţe de acţiune. Cu ajutorul lui James Franco, Freida Pinto şi John Lithgow, Ruper Wyatt reuşeşte să aducă emoţie acolo unde alţii (Roland Emmerich, poate) s-ar mulţumi să arunce în aer o clădire. Departe de a fi un maraton de explozii, urmăriri şi lupte, Invazia se deghizează în mantia unui film des văzut la cinema: cel al unui David fără şanse, care se ridică împotriva unui Goliat atotputernic şi, în ciuda tuturor circumstanţelor, reuşeşte dacă nu să-l doboare măcar să-i scape de sub jug.
Marele merit al filmului este Caesar, liderul maimuţelor interpretat, cu ajutorul tehnologiei folosite şi în trilogia Stăpânul inelelor, dar şi în King Kong, de actorul britanic Andy Serkis. Poate că Caesar este cimpanzeu, dar Serkis reuşeşte să-l încarce cu o asemenea umanitate, încât aproape că nici nu mai ştii cu cine să ţii: cu maimuţa ce ne ameninţă viitorul sau cu semnii noştri? Dilema salvează Invazia de la o vizionare unilaterală şi sugerează că şi eventualele continuări ar putea beneficia de acest potenţial.
Până acum am lăudat, dar e loc şi de criticat. Sunt câteva momente dezamăgitoare în scenariu, iar acestea chiar puteau fi evitate. Sarcasmele împărţite de Caesar şi o maimuţă de circ sunt neverosimile, ca şi un detaliu esenţial în chimia filmului: viteza cu care primatele, expuse substanţei inventate de oameni, îşi dezvoltă inteligenţa, ajungând să se transforme într-o adevărată ameninţare pentru umanitate.
Chiar şi aşa, Planeta maimuţelor: Invazia este una dintre cele mai îmbucurătoare resuscitări din ultimul deceniu...
Părerea ta
Spune-ţi părerea" toate şansele să nu să transforme într-o franciză de succes" e o greseala de tipar?
filmul avea sanse la oscar daca mizau pe relatia profesor-maimuta-societate dar asa nu e decat un alt film tipic holywoodian.nu am inteles de ce filmul din 2001 a fost dezastruos ?
Si maimutele nu invadeaza nimik restu aflatii voi :D