Cronică Planeta maimuţelor: Invazia

de Ştefan Dobroiu în 12 Aug 2011
Cronică Planeta maimuţelor: Invazia

Când s-a anunţat realizarea unui nou film Planeta maimuţelor, după dezastrul semnat de Tim Burton în 2001, noi la Cinemagia nu am fost foarte încântaţi. Aşteptările ne-au crescut puţin când s-a auzit că personajele maimuţă nu vor mai fi interpretate de actori machiaţi, ci vor fi create cu ajutorul tehnologiei din spatele lui Gollum, tragicul erou din trilogia Stăpânul inelelor. După apariţia trailerului ne-am spus că filmul are potenţial, iar ieri ni s-a dovedit că Invazia are toate şansele să devină o franciză de succes.

Dacă nu ai văzut celelalte filme din serie, nu te speria: Planeta Maimuţelor: Invazia nu are legătură cu titlurile anterioare, fiind un reboot în toată puterea cuvântului. Dacă ştii ceva despre serie, producţia regizată de Rupert Wyatt îţi arată premisele de la care s-a ajuns, într-un viitorul prezentat în filmul original din 1968, ca primatele să conducă la un moment dat lumea.

Cel mai mult la Invazia ne-a plăcut realismul cu care "evoluţia devine revoluţie" (sloganul premierei). Cu doar câteva (dar din păcate consistente) excepţii, Invazia nu provoacă rezervele spectatorului, insinuând în mintea acestuia un posibil pericol al unei răzmeriţe conduse de maimuţe. Dacă s-ar lucra într-adevăr la un leac împotriva maladiei Alzheimer, iar experimentele pe cimpanzei le-ar mări acestora inteligenţa? Dacă unul dintre ei, cu IQ-ul consistent mărit, s-ar afla la un moment dat în postura de a le furniza semenilor săi acelaşi tratament? Şi dacă maimuţele, cu secole de braconaj, despăduriri şi prizonierat în grădini zoologice, s-ar răscula împotriva omului? Ei bine, dacă toţi aceşti dacă s-ar verifica, lucrurile au toate şansele să arate ca în filmul ce-şi are astăzi premiera românească.

Nu te aştepta doar la efecte speciale din plin şi secvenţe de acţiune. Cu ajutorul lui James Franco, Freida Pinto şi John Lithgow, Ruper Wyatt reuşeşte să aducă emoţie acolo unde alţii (Roland Emmerich, poate) s-ar mulţumi să arunce în aer o clădire. Departe de a fi un maraton de explozii, urmăriri şi lupte, Invazia se deghizează în mantia unui film des văzut la cinema: cel al unui David fără şanse, care se ridică împotriva unui Goliat atotputernic şi, în ciuda tuturor circumstanţelor, reuşeşte dacă nu să-l doboare măcar să-i scape de sub jug.

Marele merit al filmului este Caesar, liderul maimuţelor interpretat, cu ajutorul tehnologiei folosite şi în trilogia Stăpânul inelelor, dar şi în King Kong, de actorul britanic Andy Serkis. Poate că Caesar este cimpanzeu, dar Serkis reuşeşte să-l încarce cu o asemenea umanitate, încât aproape că nici nu mai ştii cu cine să ţii: cu maimuţa ce ne ameninţă viitorul sau cu semnii noştri? Dilema salvează Invazia de la o vizionare unilaterală şi sugerează că şi eventualele continuări ar putea beneficia de acest potenţial.

Până acum am lăudat, dar e loc şi de criticat. Sunt câteva momente dezamăgitoare în scenariu, iar acestea chiar puteau fi evitate. Sarcasmele împărţite de Caesar şi o maimuţă de circ sunt neverosimile, ca şi un detaliu esenţial în chimia filmului: viteza cu care primatele, expuse substanţei inventate de oameni, îşi dezvoltă inteligenţa, ajungând să se transforme într-o adevărată ameninţare pentru umanitate.

Chiar şi aşa, Planeta maimuţelor: Invazia este una dintre cele mai îmbucurătoare resuscitări din ultimul deceniu...

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sm_4_rt pe 12 august 2011 13:58
Nu inteleg de ce va legati de viteza de dezvoltare a inteligentei maimutelor ? Nu e nici un " flaw " aici, deoarece Will inbunatateste virusul creat initial si distribuit tatalui sau si chiar spune ca va reactiona mai violent decat predecesorul tip de virus. Iar de aici restul este cat se poate de plauzibil. Cezar in shimb avea o rata scazuta de dezvoltare deoarece el avea virusul deja in gena transmisa de la mama sa.
dlena pe 12 august 2011 16:15
acum imi doresc mai mult ca inainte sa il vad...
Bayard pe 12 august 2011 16:21
Pai sa-ti spun eu care este problema, una este sa ai inteligenta si alta sa stii imediat sa o si folosesti.... automat au tactici, strategii??? indiferent cat de mare ai IQ-ul iti ia mult timp sa inveti asa ceva, ca doar nu suntem toti Napoleon din start :))
Han_Solo pe 12 august 2011 16:33
"iar ieri ni s-a dovedit că Invazia are toate şansele să nu să transforme într-o franciză de succes" scuze dar eu nu am inteles. Deci filmul este prost si deci nici o sansa la o continuare? Apoi mai jos laudati filmul.
" toate şansele să nu să transforme într-o franciză de succes" e o greseala de tipar?

CPU pe 12 august 2011 17:01
au mizat prea mult pe "revolutie" (s-au chinuit sa-l faca film de actiune).
filmul avea sanse la oscar daca mizau pe relatia profesor-maimuta-societate dar asa nu e decat un alt film tipic holywoodian.nu am inteles de ce filmul din 2001 a fost dezastruos ?

MelkorTP pe 12 august 2011 17:44
daca vedeai filmul nu ziceai ca au mizat prea mult pe revolutie
xerses pe 12 august 2011 19:44
Citesc cronicile filmelor, dar nu las "dusa" de ele, fie ca sunt favorabile sau nu.
MelkorTP pe 12 august 2011 19:50
...what the hell is with that name, invazia? ca nu invadeaza nimeni nimic in film.
bloodthirst pe 12 august 2011 23:16
Invadeaza teritoriul nostru,al umanitatii,sau cel putin ca idee...
MelkorTP pe 13 august 2011 22:45
...am crezut ca ai zis revolutie in sensul de revolta :P te-am inteles gresit acolo.:)
Sorin87 pe 12 august 2011 22:40
abia astept sa vad filmul
bloodthirst pe 12 august 2011 23:17
Tare mi-e frica ca o sa fiu dezamagit de film...
Bogdann13 pe 13 august 2011 14:30
Eu zic ca nu o sa fi :)
Barbaru pe 13 august 2011 08:12
merita vazut , e bine configurat cu un realism plauzibil .mie personal m-ia placut asa ca il recomand.
gadea pe 13 august 2011 14:52
am vazut filmul si e chiar unul bun mult mai bun decat 90 % din ce a iesit pana acuma.Sincer isi merita un sequel.
Si maimutele nu invadeaza nimik restu aflatii voi :D

DragonMaster pe 14 august 2011 01:05
Am vazut filmul vechi si il astept si pe acesta.
alex_il_fenomeno pe 15 august 2011 12:36
cronica interesanta ! speram sa fie la fel de bun si filmul pe cat se preconizeaza !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells