În weekend, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor Astra Film Festival au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu.
Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu. „O funcție fundamentală a cinemaului documentar este cea de martor al istoriei în desfășurare. Un film ca acesta cere mult curaj și o viziune de bisturiu. Încadratura induce o atenție microscopică asupra detaliilor, fără a uita scara monumentală a evenimentelor pe care le consemnează”, a notat juriul, alcătuit din Cristi Puiu (RO) Michael Stewart (UK), Darya Bassel (Ucraina), Sorin Botoșeneanu (RO), Cynthia Close (USA), Nicolas Feodoroff (FR), Mona Nicoară (RO/USA), Diana Tabakov (CZ), Eugenia Vodă (RO) și Yang Yonghi (Japonia).
Cinemagia a văzut filmul la Festivalul de Film de la Cannes, în mai 2014; Maidan a rulat în cadrul secţiunii de „proiecţii speciale” la cel mai important festival de film al lumii. Iată ce notam atunci despre documentar:
Maidan este filmul revoltei civile care a avut loc la Kiev (Ucraina), în iarna anului 2013/14. Documentarul urmăreşte progresul revoluției: de la mitinguri pașnice, de jumătate de milion de oameni, în piața Maidan, la lupte de stradă sângeroase între protestatari și polițiști. Maidan este un portret al unei națiuni care se trezeşte şi îşi redescoperă identitatea.
Regizorul Sergei Loznitsa îşi aşază camera în mijlocul evenimentelor, şi le observă, făcându-l şi pe spectatorul de pretutindeni un martor pasiv al evenimentelor. Loznitsa renunţă la orice fel de manipulare a privitorului - montajul, structura non-narativă a filmului, incluisv absenţa voice over-ului apropie filmul de reportajele de tip „No Comment” de pe CNN. Evenimentele au avut loc în timp real faţă de momentul filmării, practic revolta ia naştere şi creşte sub ochii noştri.
Filmul emoţionează, entuziasmează şi rămâne „fotografia” în mişcare şi martorul acelor luni ce au schimbat faţa Ucrainei.
Un amestec puternic de entuziasm, luptă eroică, teroare, curaj, aspirație, solidaritate umană, cultură populară, pasiune și sacrificiu de sine, Maidan este o pânză cinematografică uimitoare.
Declaraţia de la Cannes a regizorului:
„Atmosfera euforică din primele zile din Maidan s-a simţit atât de reconfortant și înviorător, aşa cum te simţi în pântecele mamei. Niciodată până atunci n-am văzut sau trăit o asemenea solidaritate, camaraderie și un asemenea spirit autentic de libertate. A fost uimitor să văd atât de mulți voluntari lucrând împreună într-o astfel de armonie și cu un asemenea zel. Toată lumea părea să fie ocupată: să păzească piaţa Maidan, să ajute la bucătărie, să acorde asistență medicală, să urce pe scena din Maidan, să coordoneze voluntari. În noaptea de 19 decembrie, sărbătoarea Sf. Nicolae, s-a simtit ca un carnaval popular medieval – un spirit liber a națiunii care se trezește dintr-un somn lung.
În primele săptămâni din piaţa Maidan, a existat pericol, dar a existat şi mult umor și multe râsete. Acest simţ ucrainean al umorului, foarte special, i-a ajutat să treacă peste unele dintre cele mai întunecate momente din istoria acestei națiuni. Ucrainenii râdeau de politicieni incompetenți și corupți, mai degrabă decât să-i urască. Energia creatoare a fost explozivă și zeci de cântăreţi amatori și poeți şi-au interpretat balade, mai degrabă naive, dar incredibil de oneste și pasionale, pe scena din piaţa Maidan. A existat, de asemenea, o abundenţă de alimente... Poate că a fost revoluția cea mai bine hrănită din istorie. Bucatăriile improvizate lucrau non-stop, iar voluntarii și cetățenii obișnuiţi din Kiev au adus tone de alimente și delicatese de casă, ca să hrănească pe toată lumea – nu întrebau pe nimeni dacă susținea opoziția sau regimul...
Pe la mijlocul lunii ianuarie, starea de spirit s-a schimbat. Nu mai era un carnaval. Era bătălie. S-a vărsat sânge. Nu mai era un protest pașnic împotriva preşedintelui corupt. Era o luptă împotriva unui regim rău. A fost o revoluție...
Maidan este primul film din cariera mea destul de lungă de regizor de documentare la care a trebuit, de fapt, să urmăresc evenimentele pe măsură ce se desfăşurau”.
